Zinedine Zidane, ovaţionat de fani la primul antrenament ca tehnician al echipei Real Madrid

Publicat: 05 01. 2016, 13:55
Actualizat: 04 04. 2020, 18:44

Zidane a avut la dispoziţie 25 de jucători la primul său antrenament, galezul Gareth Bale efectuând daor alergări uşoare din cauza unei accidentări.

De asemenea, fotbaliştii Sergio Ramos, Pepe şi Danilo nu au participat la partea a doua a şedinţei tehnice, ei fiind menajaţi.

Zinedine Zidane va susţine o conferinţă de presă de la ora locală 13.30 (ora 14.30 în România).

Fostul internaţional francez Zinedine Zidane a fost numit antrenor la Real Madrid, în locul spaniolului Rafael Benitez, a anunţat, luni, preşedintele grupării madrilene, Florentino Perez.

Zidane este primul francez care va pregăti Real Madrid, după trei argentinieni, trei englezi, doi germani, doi olandezi, doi sârbi, doi uruguayeni, doi portugezi, doi italieni, un brazilian, un chilian, un ungur, un macedonean, un galez şi un paraguayan. De asemenea, Real a avut 22 de antrenori spanioli.

Francezul a fost prezent la prezentare alături de soţia sa Veronique şi de cei patru fii Enzo (20 ani), Luca (17 ani), Theo (13 ani) şi Elyaz (10 ani).