- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- VARŞOVIA, (24.10.2008, 15:16)
Acceleratorul de particule de la Geneva, reparat de experţi polonezi
O echipă de ingineri de la Institutul de Fizică nucleară din cadrul Academiei de Ştiinţe din Cracovia se va deplasa la Agenţia europeană pentru cercetare nucleară (CERN) din Geneva, pentru a ajuta la repararea acceleratorului de particule (LHC).

Acceleratorul de particule de la Geneva, reparat de polonezi (Imagine: Mediafax/AFP)
Profesorul Marek Jezabek, din cadrul institutului, a explicat că echipa poloneză va fi responsabilă cu remedierea conexiunilor dintre electromagneţii acceleratorului, care prejudiciază continuarea faimosului experiment mondial referitor la originile Universului, relatează Radio Polonia în pagina electronică.
"Am semnat o scrisoare de intenţie adresată lui Lyn Evans, şeful proiectului, conform căreia mai multe persoane vor lucra la operaţiunile de mentenanţă, în perioada ianuarie- martie, când acceleratorul este oprit pentru renovare", a precizat Jezabek.
Inginerii polonezi au fost deja implicaţi în controlul calităţii unor componente ale LHC.
LHC este cel mai important accelerator de particule, salutat deja ca cel mai mare experiment al tuturor timpurilor.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe