- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- PARIS, (04.05.2011, 14:58)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
Acţionez, deci exist: cimpanzeii au conştiinţă de sine, la fel ca oamenii
Cimpanzeii au o anumită conştiinţă de sine, la fel ca oamenii, iar aceasta este asociată cu facultatea lor fundamentală de a anticipa efectele generate de propriile acţiuni asupra mediului în care trăiesc, se afirmă într-un studiu publicat, marţi, în Proceedings of the Royal Society.
Urmărește
462 afișări
Acţionez, deci exist: cimpanzeii au conştiinţă de sine, la fel ca oamenii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
O dovadă a acestei teorii o constituie următorul experiment: trei femele cimpanzeu plasate de cercetătorii japonezi în faţa a două cursoare identice, au fost capabile să identifice pe ecranul unui computer acel cursor - din cele două - pe care ele îl controlau cu ajutorul mouse-ului.
Numeroşi oameni de ştiinţă au evidenţiat deja în trecut capacitatea anumitor animale, în special a primatelor, de a se recunoaşte în faţa oglinzilor. Testul cel mai des utilizat constă în pictarea unui semn pe corpul lor, pe care nu ar fi putut să îl vadă fără a recurge la o oglindă, şi de a vedea dacă animalul testat va şterge sau nu acel semn.
Deşi acest test al onglizilor dovedea capacităţile cognitive ale primatelor, mecanismele care le permit acestora să se identifice au rămas foarte controversate, fără a putea fi comparate cu cele asociate oamenilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
La oameni, capacitatea de se recunoaşte în calitate de agent independent care are un anumit efect asupra mediului exterior provine în special din facultatea de a stabili o relaţie între rezultatul aşteptat al unei acţiuni şi rezultatul efectiv observat.
De exemplu, într-un joc video la care participă mai mulţi jucători, această facultate permite cu rapiditate unui jucător să identifice personajul pe care îl controlează dintre toate celelalte personaje prezente pe ecran.
Acest lucru presupune capacitatea de a prezice efectele propriilor acţiuni, o comparaţie a acestor predicţii cu rezultatul observat şi existenţa deducţiei "eu sunt acela care controlează acest lucru", au explicat autorii acestui studiu.
Cimpanzeii supuşi testului oglinzii puteau să se recunoască şi să şteargă semnul de vopsea, chiar dacă imaginea lor era deformată de oglinzi concave sau convexe, sugerând astfel deja faptul că această conştiinţă de sine ţine mai mult de analiza propriilor acţiuni decât de analiza propriei imagini reflectată în oglindă.
Anumiţi cercetători consideră însă că acel test nu dovedeşte neapărat că acei cimpanzei aveau o "conştiinţă de sine", deoarece este posibil ca maimuţele să înveţe pur şi simplu să asocieze o acţiune specifică cu un rezultat specific.
Pentru a elimina dubiile, doi cercetători niponi specialişti în primate, Takaaki Kaneko şi Masaki Tomonaga, de la Universitatea din Tokyo, au dorit să afle dacă cimpanzeii reuşesc să facă diferenţa între acţiunile la originea cărora se află şi evenimentele asemănătoare, dar care nu sunt controlate de ei.
Trei femele au fost mai întâi antrenate să deplaseze un cursor pe un ecran cu ajutorul unui mouse cu bilă, pentru a atinge diverse ţinte. Odată familiarizate cu manevrarea acestui dispozitiv, celor trei maimuţe le-au fost prezentate pe ecran două cursoare, de mărime, formă şi culoare identice: unul controlat de către mouse, celălalt fiind o simplă înregistrare video a mişcării cursorului, deplasat de aceleaşi femele de cimpanzeu în zilele precedente.
Altfel spus, singurul mijloc prin care acestea puteau să identifice cursorul pe care îl controlau era de a confrunta acţiunea iniţiată cu rezultatul afişat pe ecran.
Potrivit cercetătorilor niponi, testele au fost concludente şi au evidenţiat faptul că cimpanzeii analizează într-adevăr efectele acţiunilor lor asupra mediului exterior. Teste suplimentare au indicat faptul că ei sunt chiar capabili să integreze o dimensiune atât spaţială, cât şi temporală în această analiză.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump