Monumentul, parte a patrimoniului cultural chinez, dar şi a patrimoniului mondial UNESCO, s-a dovedit mai lung decât estimările anterioare, dar şi mai expus pericolelor externe.
Potrivit celor mai recente măsurători, efectuate cu instrumente tehnice avansate, zidul se întinde pe o lungime de 8.851,8 kilometri, deşi măsurătorile anterioare estimau că are doar aproximativ 6.300 de kilometri.
De asemenea, cele mai recente cercetări au arătat că Marele Zid chinezesc este în pericol de surpare în mai multe locuri din cauza construcţiei de străzi sau din cauza fenomenelor climatice extreme.
Evaluarea lungimii şi a stării actuale a Marelui Zid chinezesc fost realizată într-un proiect derulat pe parcursul a doi ani de Administraţia Chineză a Patrimoniului Cultural.
Potrivit lui Shan Jixiang, director al Administraţiei Chineze a Patrimoniului Cultural, aceşti doi ani de cercetare au permis aflarea cu exactitate a lungimii reale a Zidului, dar şi identificarea pericolelor la care este supus.
"Marele Zid este ameninţat de două elemente, schimbarea climatică şi constucţiile masive de străzi", a declarat Jixiang.
Încercând să protejeze acest monument, administraţia chineză a implementat, în ultimii ani, mai multe reglementări, pentru a preveni degradarea sa.