Apa lichidă de pe Marte, un fenomen străvechi şi doar episodic

Pe Marte, în prezent, temperatura este prea scăzută şi atmosfera prea rarefiată pentru a permite existenţa apei în formă lichidă la suprafaţă: apa ar îngheţa şi s-ar vaporiza simultan.

Însă nu a fost mereu aşa. Într-un trecut îndepărtat, pe Marte curgeau râuri lungi de sute de kilometri şi existau chiar lacuri, aşa cum o dovedesc canioanele şi sedimentele descoperite de misiunile de explorare marţiană.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, ipoteza cea mai probabilă este că, în epocă, atmosfera lui Marte era mult mai densă şi bogată în gaze cu efect de seră (CO2 în special), deci mai caldă decât este în prezent şi propice existenţei apei în formă lichidă.

Edwin Kite şi colegii lui de la California Institute of Technology au dorit să verifice această ipoteză, încercând să reconstituie densitatea şi atmosfera marţiană din urmă cu 3,6 miliarde de ani.

Ei au reconstituit trecutul analizând imaginile cu zonele de impact cu meteoriţi, realizate în ultimii ani de o sondă spaţială americană, Mars Reconnaissance Orbiter.

Cu cât atmosfera unei planete este mai densă, cu atât un meteorit trebuie să fie mai mare pentru a avea o şansă de a percuta scoarţa planetei fără a se dezintegra în atmosferă. Altfel spus, unei atmosfere cu o densitate dată îi corespunde o "talie minimă" de meteorit care să fie capabil să producă un crater.

Studiind cele mai mici cratere de pe Marte, se poate astfel deduce densitatea atmosferei din acea epocă.

Calculele realizate de Edwin Kite şi echipa sa, pe baza imaginilor cu 319 cratere situate într-o regiune a lui Marte veche de 3,6 miliarde de ani, au arătat că presiunea atmosferică se situa probabil în jurul valorii de 0,9 bari în acea epocă. Această valoare este de 150 de ori mai mare decât aceea din prezent şi, cu toate acestea, era insuficientă pentru a conserva multă vreme apa lichidă la suprafaţa marţiană.

"Dacă Marte nu avea o presiune atmosferică stabilă în epoca în care râurile curgeau, aşa cum sugerează rezultatele noastre, atunci putem exclude un efect de seră cald şi umed, iar temperaturile medii, pe termen lung, erau foarte probabil inferioare punctului de îngheţ", au declarat autorii studiului.

"Este totuşi posibil ca atmosfera să fi fost, temporar, mai densă, permiţând astfel apei să curgă", a declarat într-un comentariu separat Sanjoy Som, cercetător la NASA.

Erupţii vulcanice, coliziuni cu asteroizi şi variaţia înclinării polilor (la fiecare 120.000 de ani, în medie, pe Marte) ar fi putut, provizoriu, să permită prezenţa apei în stare lichidă.

Apa ar fi putut fi puternic încărcată cu săruri acide, îngheţând la o temperatură mai joasă, afirmă Sanjoy Som.

NASA a lansat în noiembrie 2013 sonda spaţială Maven pentru a înţelege mai bine istoria atmosferei planetei roşii şi pentru a încerca să descopere unde au dispărut apa şi dioxidul de carbon de pe Marte. Sonda Maven se va plasa pe orbita marţiană în septembrie 2014.