Aşezarea umană preistorică aflată la cea mai mare altitudine din lume, descoperită în Munţii Anzi

Cercetătorii au descoperit în situl arheologic Pucuncho, în sudul statului Peru, o aşezare umană aflată la altitudini cuprinse între 4.355 şi 4.480 de metri, în care au găsit 260 de unelte din piatră, vârfuri de proiectile, unelte bifaţetate şi raclete care datează de peste 12.800 de ani.

Două adăposturi în stâncă, denumite "Cuncaicha", situate la altitudinea de 4.480 de metri, conţin "indicii bine conservate şi bine datate despre aşezările umane" datând din urmă cu 12.400 de ani, precum funingine pe tavan şi reprezentări de artă rupestră, au precizat oamenii de ştiinţă, al căror studiu a fost publicat în revista americană Science.

După părerea cercetătorilor, acest sit era deja ocupat în urmă cu 12.400 de ani şi a continuat să fie activ până în urmă cu 11.500 de ani.

Descoperirea a crescut cu aproape un mileniu vechimea dovezilor care atestă prezenţa prelungită a oamenilor la altitudini atât de mari. Situl andin a devenit astfel aşezarea umană preistorică aflată la cea mai mare altitudine cunoscută până în prezent.

În ciuda temperaturilor foarte scăzute, a radiaţiilor solare puternice şi a unui nivel scăzut de oxigen în aer, populaţiile de vânători-culegători trăiau deja în acel mediu dificil şi izolat la mai puţin de două mii de ani după sosirea primilor oameni în America de Sud.

Graţie osemintelor de animale descoperite la faţa locului, cercetătorii au stabilit că acei "munteni" de mare altitudine din Preistorie vânau vicune, o specie de rumegătoare din familia camelidelor sud-americane şi cerbi andini. Mai târziu, populaţiile umane din această regiune au domesticit alte două specii andine: alpaca şi lama.

Cele mai multe dintre uneltele litice au fost realizate din pietre locale precum obsidian, lavă andină şi jasp. Ele demonstrează existenţa unor activităţi specifice, precum vânătoarea şi jupuirea vânatului.

Acele instrumente erau folosite şi pentru "a confecţiona îmbrăcăminte, saci şi pături", a explicat Sonia Zarrillo, arheolog la Universitatea Calgary din Canada, unul dintre autorii studiului.

"Nu ştim dacă acele grupuri de oameni trăiau acolo tot anul sau, ţinând cont de aceste unelte şi de alte vestigii, veneau doar pentru a vâna timp de câteva zile, pentru a reveni apoi acolo vreme de mulţi ani", a adăugat ea.

"Existau probabil chiar şi câteva familii în aceste situri, prin prisma indiciile care atestă un ansamblu variat de activităţi", a continuat cercetătoarea canadiană.

Nevoia de a menţine contacte sociale cu alte grupuri de populaţii şi de a-şi procura plante, rare la aceste altitudini, determina probabil aceste populaţii să coboare cu regularitate în vale, consideră autorii studiului.

O teorie ştiinţifică răspândită sugerează faptul că oamenii nu pot să trăiască la altitudini mari fără anumite adaptări genetice, precum cele care există în prezent la populaţiile andine, explică Sonia Zarrillo.

Este vorba mai ales de un metabolism mai accelerat, de o mai mare capacitate pulmonară şi de concentraţii mai mari de hemoglobină, care permit compensarea lipsei de oxigen.

Nu se ştie deocamdată dacă primii locuitori de pe acel înalt platou andin din urmă cu 12.400 de ani dezvoltaseră deja aceste adaptări fiziologice, a adăugat coordonatoarea studiului, precizând că "noi studii de genomică comparativă, fiziologie şi arheologie vor fi necesare pentru a determina momentul şi felul în care aceste adaptări au evoluat".