- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (29.04.2009, 20:04)
Aspirina luată după 40 de ani reduce riscul apariţiei cancerului
Persoanele de peste 40 de ani care iau aspirină în mod regulat pot reduce riscul apariţiei cancerului mai târziu, maximizând astfel potenţialul de prevenire al medicamentului, informează BBC News.
Urmărește
191 afișări
Aspirina luată după 40 de ani reduce riscul apariţiei cancerului
Experţii consideră că utilizarea acestui medicament pe o perioadă de zece ani îi maximizează potenţialul de a preveni apariţia bolii, potrivit unui studiu al Institutului de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie.
Aspirina este asociată cu reducerea riscului apariţiei anumitor forme de cancer, a bolilor cardiace, dar şi cu creşterea riscului de dezvoltare a ulcerului sau sângerărilor interne la vârste mai înaintate.
Aspirina blochează efectele proteinelor care generează inflamare, care au niveluri foarte ridicate la formele severe de cancer şi se regăsesc în regiunile pre-canceroase, care încep să se formeze în jur de 40 de ani. De aceea, consumul de aspirină la această vârstă constituie cea mai bună strategie de prevenire a progresului bolii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
"Avem nevoie de mai multe răspunsuri până să putem recomanda utilizarea aspirinei în prevenirea cancerului. Vom realiza mai multe cercetări pentru a găsi metodele prin care să identificăm persoanele care prezintă riscuri mari de a dezvolta cancer şi riscuri mai mici de a prezenta efecte secundare, pentru a putea beneficia de tratamentul cu aspirină", a spus coordonatorul studiului Jack Cuzick.
Ellen Mason de la British Heart Foundation (BHF) a precizat că este prea devreme pentru cercetători să recomande aspirina pentru a reduce riscul apariţiei cancerului, fiind necesare cercetări ulterioare.
"Mii de persoane din Marea Britanie iau aspirină din cauza faptului că suferă de afecţiuni cardiace. Acest studiu nu demonstrează că vor fi protejaţi într-o anumită măsură şi de cancer, dar ar fi reconfortant dacă studiile viitoare ar confirma un beneficiu împotriva cancerului", a spus ea.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Caz tulburător la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Cristina a murit la 39 de ani, deşi medicii spuneau că este bine
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:23
-
ieri, 22:51
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1070. Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia / SBU demontează reţeaua de spioni ruşi care viza avioanele F-16 / Zelenski s-a întâlnit cu Macron şi preşedintele Consiliului European, în Polonia / Rafinăria de petrol Ryazan din Rusia îşi suspendă activitatea / Atacuri ruseşti asupra a 9 comunităţi din regiunea Sumy