- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (04.05.2011, 16:32)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Asteroidul Vesta, mai aproape pentru cercetători. Sonda Dawn este la ultimele manevre de apropiere
După un periplu în spaţiu de peste trei ani şi jumătate, sonda americană Dawn a efectuat ultimele manevre pentru a se apropia de Vesta, unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul nostru solar, pe a cărui orbită va ajunge pe 16 iulie, au anunţat, marţi, reprezentanţii NASA.
Urmărește
503 afișări
Asteroidul Vesta, mai aproape pentru cercetători. Sonda Dawn este la ultimele manevre de apropiere (Imagine: NASA)
Sonda Dawn, al cărei nume înseamnă "zori, auroră" în limba engleză, se află încă la o distanţă de 1,21 milioane de kilometri de destinaţie, care reprezintă triplul distanţei dintre Terra şi Lună.
"Ne simţim precum Cristofor Columb când se apropia de marginile Lumii Noi", a declarat Christopher Russell, coordonatorul ştiinţific al misiunii, ce a fost concepută la Universitatea California din Los Angeles (UCLA). "Echipa care lucrează la misiunea sondei Dawn este nerăbdătoare să înceapă să cartografieze acest ţinut necunoscut", a adăugat Russell.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
Până în prezent, sonda Dawn naviga măsurând semnalele radio dintre Terra şi ea însăşi, precum şi alte metode care nu implică asteroidul Vesta.
Însă, pe măsură ce această sondă cu o greutate de 1,21 de tone se apropie de destinaţie, sistemul ei de navigare necesită măsurători mai precise. Astfel, analizând poziţia asteroidului Vesta faţă de anumite stele, astrofizicienii americani vor putea să îl localizeze cu o mai mare precizie, permiţând inginerilor de la NASA să ajusteze traiectoria sondei Dawn.
Echipată cu un motor electric cu propulsie ionică, care asigură o avansare constantă şi permite atingerea progresivă a unor viteze foarte mari, sonda Dawn se va plasa pe orbita asteroidului Vesta, atunci când se va afla la o distanţă de circa 16.000 de kilometri de acesta.
Forţa de gravitaţie a asteroidului va reţine sonda Dawn pe orbita Vesta.
Într-o primă etapă, Dawn va ajunge pe orbita asteroidului în iulie 2011. Sonda îşi va relua apoi periplul în spaţiu, la începutul anului 2012, pentru a zbura în jurul lui Ceres, un alt asteroid mare, pe orbita căruia se va plasa în februarie 2015, după ce va parcurge o distanţă totală de 5,1 miliarde de kilometri.
Primul dintre obiectivele principale ale misiunii Dawn - care va dura opt ani - constă în "analizarea primelor momente ale naşterii sistemului solar", în urmă cu 4,6 miarde de ani, specialiştii de la NASA încercând astfel să înţeleagă mai bine felul în care s-au format aceşti asteroizi care se află între planetele Marte şi Jupiter.
Al doilea obiectiv constă în determinarea naturii elementelor care formează structura acestor entităţi spaţiale de tip terestru.
Ulterior, această sondă robotizată, ce are o lungime de 1,64 metri şi o lăţime de 1,27 metri, va încerca să identifice motivul pentru care Vesta şi Ceres au trecut printr-un proces de formare şi au avut o evoluţie total diferită de alţi asteroizi, permiţându-le savanţilor să înţeleagă rolul pe care îl joacă apa în evoluţia asteroizilor.
Sonda Dawn este echipată cu trei instrumente ştiinţifice - o cameră de înaltă definiţie şi două spectrometre.
Ceres, descoperit în 1801, are o formă sferică şi un diametru de 960 de kilometri. Acest asteroid este format în proporţie de 25% din apă, în stare îngheţată, care acoperă un nucleu teluric.
Asteroidul a fost clasat în anul 2006 în categoria "planetelor pitice", potrivit unei noi definiţii stabilite de Uniunea astronomică internaţională, în urma unor dezbateri intense asupra statului lui Pluto, care şi-a pierdut cu acea ocazie statutul de "planetă".
Pluto a intrat atunci în categoria "planetelor pitice" din care fac parte alte două corpuri: Ceres şi Eris.
Vesta, descoperit în 1807, este o bucată stâncoasă cu o formă neregulată şi un diametru mediu de 520 de kilometri, lipsită de apă şi cu un nucleu alcătuit din fier.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe