Astronomii au descoperit o supernovă bogată în calciu

Dispersând în univers diverse elemente chimice (carbon, oxigen, fier etc.) formate în interiorul stelelor, supernovele îmbogăţesc spaţiul interstelar cu materii, care sunt apoi folosite la apariţia viitoarelor generaţii de stele şi de planete.

Până la această descoperire, existau două tipuri principale de supernove. Stele tinere, foarte masive, care şi-au consumat rapid energia, explodează violent la sfârşitul vieţii, când se prăbuşesc sub propria lor greutate, dând naştere unor stele cu neutroni sau unor găuri negre.

Vechi stele pitice albe, resturi foarte dense provenind de la stele de acelaşi tip cu Soarele din galaxia noastră, pot exploda şi ele, atunci când acumulează la suprafaţă o anumită cantitate de gaze ce provin de la o stea apropiată.

Aceste supernove, denumite supernove de tip 1a, a căror luminozitate proprie este binecunoscută de către astronomi, servesc drept "lumânări-standard", adevărate etaloane ce sunt folosite pentru aprecierea distanţelor şi a expansiunii universului.

Supernova observată în ianuarie 2005, SN 2005E, în galaxia NGC 1032, situată la 110 ani-lumină, nu corespunde niciunuia dintre cele două tipuri, potrivit unei echipe de astronomi coordonaţi de Hagal Perets, de la Havard-Smithsonian Center for Astrophysics din SUA, şi de Avishay Gal-Yam, de la Institutul Weiszmann din Israel.

Aceasta este una dintre cele opt "supernove bogate în calciu" cunoscute până în prezent, se afirmă într-un comunicat al Universităţii Berkeley din California, care deţine telescopul cu ajutorul căruia a fost făcută această descoperire.

Calciul reprezintă aproape jumătate din cantitatea de materii expulzate în spaţiu în timpul exploziei acestei supernove.

Este ca şi cum a şaptea parte din masa Soarelui ar fi fost diseminată în spaţiu sub formă de calciu. Astfel, în opinia cercetătorilor, ar fi nevoie de explozia a doar câteva astfel de supernove, în fiecare secol, pentru a ajunge la cantitatea de calciu detectată în galaxii precum Calea Lactee, prezentă şi în organismele vii de pe Terra.

Acest tip de supernova, care antrenează de altfel dispersia de titan radioactiv, ar putea explica concentraţia mare din centrul galaxiei noastre de pozitroni, antiparticule asociate electronilor.

Părerile oamenilor de ştiinţă sunt divergente în ceea ce priveşte originea acestei stele. Potrivit echipei coordonate de Perets şi Gal-Yam, noul tip de supernova ar fi apărut în urma exploziei parţiale a unei stele pitice albe care ar fi captat stratul exterior de heliu al unei stele pitice albe învecinate.

Cercetătorii japonezi de la Universitatea Hiroshima consideră însă că o stea, care avea o masă de 12 ori mai mare decât cea a Soarelui nostru, s-ar fi aflat la originea acestei explozii.