Au ajuns americanii pe Lună? Noi fotografii reduc la tăcere teoriile care susţineau că aselenizarea a fost o farsă - VIDEO, GALERIE FOTO

Una dintre cele mai importante realizări ale omenirii, omul pe Lună, a fost pusă la îndoială de diferite teorii ale conspiraţiei, care susţineau că aselenizarea a fost o mare farsă. Acum există însă dovezi incontestabile care certifică aselenizarea.

Urmărește
11763 afișări
Imaginea articolului Au ajuns americanii pe Lună? Noi fotografii reduc la tăcere teoriile care susţineau că aselenizarea a fost o farsă - VIDEO, GALERIE FOTO

Au aterizat americanii pe Lună? Noi fotografii reduc la tăcere teoriile care susţineau că aselenizarea a fost o farsă (Imagine: NASA)

Satelitul Lunar Reconnaisance Orbiter (LRO) al NASA a făcut noi fotografii ale suprafeţei selenare care arată în mod clar urme de astronaut, urmele vehiculelor lunare şi cele rămase de la decolarea modulelor care au ajuns pe Lună, informează Daily Mail.

LRO a realizat o serie de fotografii uimitoare ale suprafeţei lunare începând din 2009, de la o altitudine de aproape 50 de kilometri. De curând, satelitul a reuşit o altă serie de fotografii, realizate de la o înălţime chiar mai mică, de 20 de kilometri.

Noe Petro, cercetător la NASA, descrie fotografiile ca fiind cele mai bune realizate vreodată. "Avem unele dintre cele mai uimitoare imagini ale suprafeţei lunare pe care le-am văzut vreodată", a spus el. "Ne dau cea mai clară imagine a locurilor pe unde au fost astronauţii", a adăugat omul de ştiinţă.

Potrivit lui Petro, lângă locul de aselenizare al navetei Apollo 17 se văd clar urmele unde a fost parcat rover-ul lunar.

Primul obiect făcut de om care a ajuns pe suprafaţa lunii a fost, de fapt, o sondă sovietică, numită Luna 2, din 1959. SUA a ajuns pe suprafaţa lunii pe 20 iulie 1969 cu misiunea Apolo 11.

De atunci, între 1969 şi 1972, au fost trimişi pe Lună 12 astronauţi.

Cu toate aceastea, teorii ale conspiraţiei susţineau până de curând că aselenizările ar fi fost falsificate într-un studio TV.

Unele dintre principalele dovezi în susţinerea acestei teorii erau faptul că lipseau din fotografii stelele şi faptul că steagul american aparent flutură, deşi se află în vid.

NASA a respins le-a lungul anilor orice fel de acuzaţii de acest gen. În 2002, astronautul Buzz Aldrin chiar a dat un pumn unui producător de documentare care susţinea că misiunile de pe Lună ar fi fost trucate

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici