Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Ce impact are aerul poluat asupra plămânilor?

Ce impact are aerul poluat asupra plămânilor?

O echipă de cercetători din Brazilia a efectuat un studiu pe şoareci în care a analizat impactul pe care îl are aerul poluat asupra plămânilor, prin efectele sale de inflamaţie şi stres oxidativ, informează revista Medicine & Science in Sports & Exercise.
Ce impact are aerul poluat asupra plămânilor?

Studiul a urmărit dacă antrenamentul aerobic, cunoscut pentru efectul său de reducere a inflamaţiei şi a stresului oxidativ, are rol împotriva efectelor poluării. Studiul a fost efectuat pe şoareci, care au fost expuşi unor particule de combustibil evacuate de ţeava de eşapament a unui autobuz. Aceştia au fost împărţiţi în patru grupe: una de control care nu a făcut nimic, alta care a alergat de 5 ori pe săptămână, timp de 5 săptămâni, un grup care a inhalat particulele de combustibil, dar nu a alergat şi un ultim grup care a inhalat particulele de combustibil în timp ce alerga.

La finalul celor 5 săptămâni, cercetătorii au măsurat nivelul de inflamaţie, stres oxidativ şi felul în care s-au remodelat plămânii şoarecilor. Măsura principală a fost cantitatea de oxid nitric exhalată (indicator al nivelului de stres oxidativ şi nitric). Rezultatul a arătat că particulele de combustibil provoacă o creştere semnificativă a oxidului nitric, cu excepţia cazurilor în care şoarecii au alergat, cazuri în care nivelul de oxid nitric nu s-a modificat.

Concluzia cercetătorilor este: scăderea nivelului de inflamaţie produs de antrenamentul aerobic are un efect de protecţie asupra şoarecilor expuşi particulelor de combustibil, putând astfel diminua efectele pro-inflamatorii ale expunerii cronice la poluarea din aer.