Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » O „cască de reflecţie” care stimulează creativitatea purtătorului, creată de cercetători

O „cască de reflecţie” care stimulează creativitatea purtătorului, creată de cercetători

O cască ce stimulează creativitatea purtătorului, prin emiterea unor fluxuri foarte slabe de curent electric, care sunt direcţionate spre creierul acestuia, a avut efecte încurajatoare, au anunţat, joi, oamenii de ştiinţă australieni.
O

Acest dispozitiv, alcătuit din doi conductori legaţi printr-o bandă de cauciuc, a condus la îmbunătăţirea semnificativă a rezultatelor obţinute de voluntari în timpul unor teste de aritmetică.

Voluntarii cu cască care au ghicit răspunsurile corecte au fost de trei ori mai numeroşi decât cei fără cască, afirmă autorii acestui studiu, realizat pe un eşantion compus din 60 de voluntari.

Allan Snyder, directorul Centrului de ştiinţe ale creierului din cadrul Universităţii Sydney, a declarat că acest aparat funcţionează prin suprimarea activităţii din emisfera stângă a creierului, asociată cunoştinţelor, şi prin stimularea emisferei drepte, asociată cu creativitatea.

„Nu trebuie să folosiţi această cască pentru a învăţa sau pentru a vă îmbunătăţi memoria. Trebuie să o folosiţi doar dacă doriţi să vedeţi o problemă cu ochi noi”, a declarat specialistul australian.

Scopul este de a-i ajuta pe utilizatori să analizeze o problemă sau o situaţie fără idei preconcepute şi fără să se bazeze pe experienţe din trecut.

Acest studiu s-a inspirat dintr-o serie de observări medicale realizate pe pacienţi care au suferit accidente grave, în urma cărora nivelul lor de creativitate a cunoscut o creştere spectaculoasă, după ce emisferele lor cerebrale stângi au fost serios afectate.

„Ştim deja că după un anumite tipuri de vătămări ale creierului, pacienţii care au avut avariat lobul stâng se vor implica trup şi suflet în artă şi în alte tipuri de activităţi creatoare”, a precizat acelaşi cercetător.

Noua cască va sta la baza unor aplicaţii viitoare ce vor putea fi utilizate în artă sau în alte domenii ce implică rezolvarea unor probleme de creativitate, însă această ştiinţă se află încă într-un stadiu incipient, au afirmat autorii studiului.