Metalele grele sunt cobaltul, cuprul, fierul, manganul, molibdenul zincul, cromul, vanadiul, nichelul şi plumbul. Multe dintre aceste metale grele ajung în corpul nostru prin sistemul digestiv, prin alimentele „contaminate” în general cele specifice sezonului de care tocmai ne-am despărţit, cum ar fi conserve de tot felul, mai ales din peşti mari – ton, cod, peşte spadă, fructe de mare, iar cele mai înalte concentraţii sunt înregistrate în pielea şi ficatul acestora, iar cele mai mici în muşchii albi.
Vara, marii consumatori de bere îşi mai adaugă la colecţie o porţie zdravănă de plumb. Ne încarcă mult cu metale grele şi medicamentele, vaccinurile, ţigările. Efectele intoxicaţiei rapide cu metale grele sunt orbirea, deteriorarea coordonarii nervoase, anomalii psihice, afecţiuni cardiovasculare, cancer. Trebuie ştiut că, indiferent de procesul de preparare a hranei metalele nu se descompun, ba chiar concentraţia lor pe unitatea de masă creşte. Pe lângă aceste neajunsuri, metalele grele sunt extrem de dificil de eliminat odată ce au fost tezaurizate.
Citeşte mai multe despre contaminarea produselor alimentare cu metale grele pe www.csid.ro