- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- Bucureşti, (27.08.2010, 07:41)
Blefaroplastia, soluţia pentru un chip cu cinci ani mai tânăr
Ridurile, inesteticele pleoape lăsate, pungile de sub ochi, cearcănele, toate acestea ne trădează atunci când încercăm să mascăm trecerea anilor. Esteticienii vin cu o soluţie pentru persoanele care au astfel de probleme şi doresc eliminarea semnelor trecerii timpului - blefaroplastia, o intervenţie asupra pleoapelor, în urma căreia chipul întinereşte, susţin chirurgii, cu 5 până la 10 ani.
Urmărește
248 afișări
Blefaroplastia, soluţia pentru un chip cu cinci ani mai tânăr (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Blefaroplastia estetică este o procedură de chirurgie plastică ce are rolul de a îndepărta excesul de tegument şi grăsime, care alcătuiesc pungile şi ridurile pleoapelor. Astfel, se elimină aspectul obosit şi îmbătrânit din zona ochilor şi se ridică sprâncenele", explică dr. Călin Doboş, medic specialist în chirurgie facială şi în chirurgie plastică.
Potrivit esteticienilor, chirurgia pleoapelor este una din cele mai spectaculoase intervenţii estetice, ce este folosită în cazul ambelor sexe cu rezultate stabile pentru mult timp şi cicatrice invizibile în majoritatea cazurilor.
Citeşte mai multe despre blefaroplastia estetică pe www.gandul.info.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe