Carbonul îngheţat din solul arctic, o bombă cu efect întârziat

Cercetătorii ştiau de multă vreme că topirea permafrostului (strat de sol îngheţat permanent, n.r.) poate conduce la emisii importante de gaze cu efect de seră, însă nu aveau o idee clară despre cantităţile de dioxid de carbon conţinute de solul îngheţat al Arcticii.

Pentru a determina acest lucru, o echipă de cercetători americani, coordonată de Chien-Lu Ping, de la Universitatea din Fairbank (Alaska) a studiat o parte mare din regiunile septentrionale ale Americii de Nord, prelevând eşantioane de sol din 117 locuri diferite, de la cel puţin un metru adâncime.

Până atunci se efectuaseră în zonă foarte puţine măsurători, toate la o adâncime de doar 40 de centimetri.

Numai în America de Nord şi-au dat seama cercetătorii că solul arctic ascunde cantităţi mult mai importante de dioxid de carbon faţă de ce se ştia până atunci, de până la 60 de ori mai mari decât estimările precedente.

Teritoriile din nordul Europei şi al Rusiei conţin, probabil, cantităţi echivalente de dioxid de carbon în solul îngheţat.

Riscul ca permafrostul să se topească este unul real, potrivit experţilor, care sunt de părere că, până la sfârşitul secolului, în zona arctică, o regiune foarte sensibilă la modificările climatice, s-ar putea înregistra o creştere de până la 6 grade Celsius.

"Eliberarea în atmosferă a unei părţi din acest carbon, sub formă de metan sau dioxid de carbon, ar putea avea un impact semnificativ asupra Terrei", a indicat Christian Beer, biochimist la Institutul Max Planck din Jena (Germania).

Metanul, un alt gaz cu efect de seră, este mai puţin abundent decât dioxidul de carbon, însă poate avea un efect mai important asupra creşterii temperaturilor.

Modelele actuale de previziuni climatice, subliniază Christian Beer, nu ţin cont de impactul potenţial al emisiilor de gaze reţinute în solul arctic.