- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (21.10.2014, 13:15)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cea mai caldă lună septembrie din 1880 şi până în prezent, înregistrată în acest an: ”Dacă nu se va face nimic, omenirea se îndreaptă către o catastrofă”
Septembrie 2014 a înregistrat la suprafaţa scoarţei terestre şi a oceanelor o temperatură medie de 15,72 de grade Celsius şi reprezintă cea mai caldă lună septembrie de pe Pământ din 1880 şi până în prezent, au anunţat, luni, oamenii de ştiinţă.
Urmărește
6986 afișări
Cea mai caldă lună septembrie din 1880 şi până în prezent, înregistrată în acest an: ”Dacă nu se va face nimic, omenirea se îndreaptă către o catastrofă” (Imagine: Publimedia/Shutterstock)
Ca şi august 2014, anul acesta a fost a 38-a lună consecutivă de septembrie în care temperatura globală terestră s-a situat peste media din secolul al XX-lea, a anunţat National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) în raportul ei anual.
1976 a fost cel mai recent an în care temperatura medie din lume în luna septembrie a fost mai mică decât media secolului trecut.
Luna trecută, temperatura medie la suprafaţa uscatului şi oceanelor a fost de 15,72 grade Celsius, cu 0,72 de grade peste media secolului al XX-lea (15 grade Celsius). Alături de septembrie 2013, ea figurează în topul 6 al celor mai calde luni septembrie înregistrate vreodată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Sebastian Burduja, cu prilejul audierilor pentru poziţia de ministru al Energiei: Centrala Romgaz de la Iernut va fi gata în mai-iunie şi la fel şi cea de la Mintia de 1000 MW va fi gata anul următor. Avem câteva mii de de MW noi în solare, eoliene şi stocare prevăzuţi să intre funcţiune în 2025
-
AUR cere CCR să constate vacantarea funcţiei de preşedinte al României
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
Pe uscat, pe plan global, temperaturile au fost mai mari decât media, cu excepţia centrului Rusiei şi a anumitor părţi orientale şi din nordul Canadei.
"Recordurile de căldură au fost înregistrate în special în nordul Africii occidentale, în regiunile de litoral din sud-estul Americii latine, în sud-vestul Australiei, în regiuni din Orientul Mijlociu şi în câteva zone din Asia de sud-est", precizează acelaşi raport.
La suprafaţa oceanelor, temperatura din septembrie 2014 a fost, pe plan global, cu 0,66 grade peste media secolului al XX-lea, care este de 16,2 grade.
"Acest fapt marchează, de asemenea, cea mai ridicată temperatură înregistrată din 1880 la suprafaţa oceanelor", precizează NOAA, afirmând că această creştere a temperaturilor a fost observată la nivelul tuturor oceanelor, în special în nord-estul şi partea ecuatorială a Oceanului Pacific.
În 2014, mai, iunie, august şi septembrie au fost lunile cele mai calde înregistrate vreodată, de când a început măsurarea temperaturilor, în 1880.
Cu excepţia lui februarie, toate celelalte luni au intrat în topul 4 al celor mai calde luni înregistrate vreodată pentru fiecare dintre ele, precizează NOAA.
Dacă 2014 îşi menţine temperaturile lunare peste media secolului al XX-lea până la sfârşitul lunii decembrie, atunci el va deveni cel mai cald an calendaristic din 1880 şi până în prezent.
Cu o temperatură medie de 14,78 grade Celsius, primele nouă luni din 2014 deţin, la egalitate cu 1998, recordul de căldură pe uscat şi la suprafaţa oceanelor.
După Summitul de la New York şi înainte de Conferinţa anuală ONU pentru climă, ce va avea loc în decembrie la Lima, negociatori din 195 de ţări se vor întâlni în această săptămână la Bonn, în Germania, şi vor încerca să obţină progrese în vederea unui acord internaţional ce ar putea fi semnat în 2015.
Dacă nu se va face nimic, spune şeful diplomaţiei americane John Kerry, omenirea se îndreaptă către o "catastrofă", deoarece "aşa cum ştiţi deja, viaţa pe Terra are un termen limită".
La mai bine de un an după Conferinţa de la Paris, negociatorii au o sarcină uriaşă pentru a obţine un consens în privinţa unui text care va trebui să permită limitarea, pe termen lung, a creşterii temperaturilor la nivel mondial la cel mult 2 grade Celsius în raport cu era preindustrială. Dincolo de acest prag, consecinţele se anunţă extrem de costisitoare şi dramatice, previn oamenii de ştiinţă, care vorbesc chiar de o "adaptare imposibilă" pentru anumite populaţii.
În medie, temperatura pe Glob a crescut cu 0,06 grade pe deceniu din 1880 în 2013, însă ritmul de creştere a fost mult mai ridicat de la începutul anilor 1960. Între 1964 şi 2013, creşterea a fost de 0,15 grade pe deceniu.
Green Climate Fund (GCF) al ONU a strâns pentru moment doar 2,3 miliarde de dolari. Această sumă este foarte îndepărtată de obiectivul de 10 miliarde de dolari până la sfârşitul anului şi de cel de 100 miliarde pe an începând din 2020.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe