- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- (17.11.2021, 05:00)
- Mihaela Ionita
Ceaiul şi cafeaua reduc riscul de accident vascular cerebral şi demenţă - studiu
- Un studiu efectuat pe 365.000 de persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 74 de ani a constatat că un consum moderat de ceai ar putea avea beneficii pentru sănătate.
- Accidentele vasculare cerebrale cauzează 10% din decesele la nivel mondial, în timp ce demenţa este una dintre cele mai mari probleme de sănătate la nivel mondial, se estimează că 130 de milioane de persoane vor trăi cu această boală până în 2050.
Urmărește
5469 afișări
Ceaiul şi cafeaua reduc riscul de accident vascular cerebral şi demenţă - studiu
Consumul de cafea sau de ceai ar putea fi asociat cu un risc mai mic de accident vascular cerebral şi demenţă, potrivit celui mai mare studiu de acest gen, potrivit The Guardian.
În cadrul cercetării, 365.000 de persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 74 de ani au fost urmărite timp de peste un deceniu. La început, participanţii, care au fost implicaţi în studiul UK Biobank, au declarat ei înşişi cât de multă cafea şi ceai consumau. Pe parcursul perioadei de cercetare, 5.079 dintre ei au dezvoltat demenţă şi 10.053 au suferit cel puţin un accident vascular cerebral.
Cercetătorii au constatat că persoanele care au băut între două şi trei ceşti de cafea sau între trei şi cinci ceşti de ceai pe zi, sau o combinaţie de patru până la şase ceşti de cafea şi ceai, au avut cel mai mic risc de accident vascular cerebral sau demenţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LinkedIn Premium e acuzat că a partajat mesaje cu terți pentru a antrena modele de Inteligență Artificială. Cum se apără compania
-
Călin Georgescu: „Se discută ca, în cazul în care aş fi oprit, aş putea să iau legătura cu cineva din zona suveranistă şi să devin prim-ministru”
-
Daniel Fenechiu: Exclus ca Ilie Bolojan să dea înapoi în privinţa concedierilor
-
Trump va susţine un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, temele fiind încă neclare
Cei care au băut zilnic între două şi trei ceşti de cafea şi între două şi trei ceşti de ceai au avut un risc cu 32% mai mic de accident vascular cerebral. Aceste persoane aveau un risc de demenţă cu 28% mai mic în comparaţie cu cei care nu beau ceai sau cafea.
Cercetarea, realizată de Yuan Zhang şi colegii săi de la Universitatea de Medicină din Tianjin, China, sugerează că consumul de cafea singur sau în combinaţie cu ceaiul este, de asemenea, legat de un risc mai mic de demenţă post AVC.
Autorii au scris în revista Plos Medicine: „Constatările noastre au sugerat că un consum moderat de cafea şi ceai separat sau în combinaţie au fost asociate cu un risc mai mic de accident vascular cerebral şi demenţă".
Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au avertizat că UK Biobank reflectă un eşantion relativ sănătos în raport cu populaţia generală, ceea ce ar putea limita capacitatea de a generaliza aceste asocieri. Deşi este posibil ca cafeaua şi ceaiul să protejeze împotriva accidentului vascular cerebral, a demenţei şi a demenţei post-accident vascular cerebral, cercetătorii spun că nu se poate concluziona cauzalitatea din aceste asocieri.
Citește pe alephnews.ro: Donald Trump face schimbări în lume în a treia zi de mandat. Țările UE ar putea fi supuse unor tarife vamale din partea SUA
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cel mai mare iceberg din lume, A23a, se deplasează spre insula britanică Georgia de Sud. Cât de gravă este situația
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather au revizuit prognoza. Situație NEOBIȘNUITĂ în Capitală, la sfârșit de ianuarie 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe