Agenţia de presă Irna a relatat că „Amou Haji”, o poreclă simpatică pentru o persoană în vârstă, a murit duminică în satul Dejgah din provincia sudică Fars, notează The Guardian.
Conform presei locale, Haji nu s-a mai spălat cu apă sau săpun de mai bine de 60 de ani. Sătenii au spus că acesta a avut parte de „eşecuri emoţionale în tinereţe” care l-au determinat să refuze să se spele.
În 2014, Tehran Times a relatat că Haji ar fi mâncat animale omorâte pe şosea, ar fi fumat pipă umplută cu excremente de animale şi credea că igiena l-ar fi îmbolnăvit. Fotografii îl arătau cum fuma mai multe ţigări deodată.
Însă, în urmă cu câteva luni, sătenii l-au convins să se spele pentru prima dată, a relatat Irna.
După moartea lui Haji, recordul neoficial ar putea reveni unui indian care, de asemenea, nu s-a spălat în cea mai mare parte a vieţii sale.
În 2009, conform Hindustan Times, Kailash „Kalau” Singh, dintr-un sat din afara oraşului sfânt Varanasi, nu s-a spălat de peste 30 de ani, în încercarea de a contribui la rezolvarea „tuturor problemelor cu care se confruntă naţiunea”.
El ar fi respins apa în favoarea a ceea ce el a numit o „baie de foc”. „În fiecare seară, când sătenii se adună, Kalau … aprinde un foc de tabără, fumează marijuana şi stă în picioare pe un picior rugându-se către Zeul Shiva”, se arată în ziar.
Singh ar fi spus: „Este ca şi cum ai folosi apa pentru a face o baie. Baia de foc ajută la uciderea tuturor germenilor şi infecţiilor din corp”.