Cel mai rece punct din Sistemul Solar măsurat de o sondă spaţială este pe Lună

Cel mai rece punct din Sistemul Solar măsurat până în prezent de o sondă spaţială a fost descoperit pe Lună, în craterul Hermite, informează BBC News Online.

Urmărește
99 afișări
Imaginea articolului Cel mai rece punct din Sistemul Solar măsurat de o sondă spaţială este pe Lună

Cel mai rece punct din Sistemul Solar măsurat de o sondă spaţială este pe Lună (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sonda Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) a folosit dispozitivul Diviner pentru a studia interiorul craterului Hermite, aflat pe Lună în zona care rămâne permanent întunecată.

Potrivit analizelor efectuate de acest dispozitiv, la mijlocul iernii, pe timpul nopţii, temperaturile de la sol, din interiorul celui mai rece crater din regiunea polară nordică a Lunii, pot să coboare până la -249°C.

"Luna are unul dintre cele mai extreme medii termice dintre toate corpurile din Sistemul Solar", a declarat profesorul David Paige, profesor cercetător la Universitatea California din Los Angeles, coordonatorul misiunii Diviner. "La prânz, temperaturile pot urca până la aproximativ 127°C la Ecuator, însă la Poli, în timpul nopţii, poate fi foarte frig".

David Page a prezentat descoperirile făcute cu ajutorul dispozitivului Diviner cu ocazia Fall Metting organizată de American Geophysical Union, cea mai mare conferinţă anuală a specialiştiilor în domeniul ştiinţelor naturale ale Pământului.

Diviner se află la bordul sondei LRO, lansată în iunie 2009, şi continuă să transmită date importante către Terra, după ce a fost activat de la distanţă, în luna iulie. În octombrie, sonda LRO s-a aflat în poziţiile ideale pentru a asista la solstiţiul de vară al Lunii, în emisfera sudică, care coincide cu solstiţiul de iarnă din emisfera nordică.

Luna are două anotimpuri. Înclinaţia axei lunare este de 1,54 grade. Pentru majoritatea zonelor, această înclinaţie este lipsită de consecinţe, însă în cazul polilor, ea dă naştere unei mici schimbări de doar trei grade în unghiul de ridicare a Soarelui la orizont, în timpul unui an calendaristic.

Potrivit calculelor experţilor NASA, o sondă spaţială ar trebui să călătorească dincolo de orbita planetei Neptun, trecând de Centura Kuiper de la marginea Sistemului Solar, pentru a găsi alte corpuri cereşti unde se înregistrează temperaturi la fel de scăzute ca cele detectate în craterul Hermite de pe Lună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici