Cercetătoare româncă selectată pentru un grant de cercetare de către Consiliul European de Cercetare

Aproape patru sute de noi granturi de cercetare sunt acordate de Comisia Europeană pentru oameni de ştiinţă, România fiind în premieră gazda unui astfel de proiect care va fi derulat de o cercetătoare româncă.

Urmărește
487 afișări
Imaginea articolului Cercetătoare româncă selectată pentru un grant de cercetare de către Consiliul European de Cercetare

Cercetătoare româncă selectată pentru un grant de cercetare de către Consiliul European de Cercetare (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Reprezentanţii Comisiei Europene au anunţat, joi, în cadrul unui briefing de presă, că vor fi acordate prin Consiliul European de Cercetare 372 de granturi de cercetare unor oameni de ştiinţă din Europa, valoarea fiecărui grant fiind de până la 2,75 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, granturile fac parte din schema de finanţare a Consiliului European de Cercetare şi permit cercetătorilor care sunt selectaţi să folosească aceste finanţări pentru a-şi consolida echipele de cercetare, astfel încât să facă progrese în cercetarea unor domenii precum autismul, dislexia sau rolul gravitaţiei în univers.

Finanţările sunt acordate în cadrul concursului "Consolidator Grant Competition”, derulat prin programul de cercetare şi inovare "UE Orizont 2020” şi vor fi acordate unor cercetători care au 38 de naţionalităţi diferite, printre care în premieră şi un cercetător român.

Comisarul pentru Cercetare, Ştiinţă şi Inovaţie, Carlos Moedas, a declarat că fiecare dintre proiectele selectate ajută la transformarea Europei în "laboratorul lumii”.

"Cu fiecare proiect de acest calibru facem Europa laboratorul lumii Cercetătorii noştri extraordinari şi creativi beneficiază de finanţare de la UE şi, la rândul său, Europa beneficiază în fiecare zi de investiţia în cunoaştere şi oameni”, a spus comisarul european.

Potrivit reprezentanţilor Comisiei Europene, ţările cu cei mai mulţi cercetători selectaţi sunt Germania (69 de granturi), Franţa (44), Marea Britanie (37), Spania (33), Italia (29), Olanda (21) şi Belgia (16).

Printre beneficiari există, de asemenea, peste 30 de cercetători din ţări precum Australia, Canada, China, India, Japonia, Noua Zeelandă, Peru, Rusia şi Statele Unite ale Americii.

Toţi beneficiarii vor desfăşura activităţi de cercetare în instituţiile gazdă în 24 de ţări europene, iar unsprezece dintre ele găzduiesc cinci beneficiari sau mai mult.

România, Croaţia, Estonia, Islanda şi Luxemburg şi România vor găzdui fiecare, în premieră, câte un astfel de proiect, au mai anunţat oficialii Comisiei Europene.

Potrivit listei cercetătorilor selectaţi date publicităţii de Comisia Europeană, printre cei 372 de beneficiari de granturi de cercetare se află şi Constanţa-Vintilă Ghiţulescu, care va dezvolta o temă în domeniul ştiinţelor sociale şi umaniste intitulată "Luxul, moda şi statutul social în epoca modernă timpurie din Europa de Sud-Est”. Cercetarea va fi derulată împreună cu New Europe College Institute of Advanced Study din Bucureşti şi Fundaţia Noua Europă.

Institutul care va găzdui această cercetare este un institut românesc independent, pentru studii avansate în ştiinţele umaniste şi sociale, fiind înfiinţat în anul 1994 de către Andrei Pleşu.

Constanţa Vintilă Ghiţulescu este cercetător român, doctor în istorie şi civilizaţie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales Paris.

Valoarea totală a granturilor acordate pentru cei 372 de cercetători selectaţi în ultimul concurs "Consolidator Grant Competition” este de 713 milioane de euro.

Consiliul European de Cercetare a fost înfiinţat în anul 2007, iar în perioada 2007 –2013 a dispus de un buget total de 7,5 miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici