Cercetători ruşi, salvaţi după ce banchiza pe care se aflau a început să se topească

Publicat: 14 07. 2008, 19:23
Actualizat: 06 11. 2012, 08:58

Cercetătorii au urcat în noaptea de duminică spre luni la bordul vasului de cercetări ştiinţifice, Mihail Somov, a anunţat Serghei Boliasnikov, purtător de cuvânt al Institutului pentru studierea Oceanului Arctic şi a Antarcticii.

"Toate programele ştiinţifice din cadrul staţiei au fost oprite", a adăugat el.

Staţia 35 de la Polul Nord a fost instalată în septembrie pe o bucată de banchiză a cărei suprafaţă s-a redus de la şase kilometri pătraţi la doar 600 de metri pătraţi în urma topirii gheţii.

Cercetătorii salvaţi urmează să fie duşi în portul Murmansk, în nord-vestul Rusiei.