- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (23.10.2008, 18:43)
Cercetătorii au decis ce specii de plante trebuie salvate
Biologii americani alcătuiesc lista speciilor de plante care trebuie salvate, în condiţiile în care Terra se confruntă cu un fenomen de extincţie în masă a plantelor şi animalelor, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Cercetătorii au decis ce specii de plante trebuie salvate
O echipă de cercetători de la Universitatea din Santa Barbara a indicat că Pământul se află, în prezent, la mijlocul celei de-a şasea mari perioade de extincţii. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă sunt prinşi într-o cursă contra cronometru pentru a stabili care specie trebuie să fie neapărat salvată.
Conform acestui studiu, preluat de dailymail.co.uk, efectuat în 40 de regiuni de pe glob, speciile care au caractere genetice unice sunt cele cu cea mai mare importanţă asupra ecosistemului şi ele ar trebui să se afle în fruntea listei plantelor ce trebuie să fie conservate. Pierderea unei plante unice, precum floarea sălbatică "piciorul cocoşului", ar avea un impact mai mare asupra ecosistemului decât dispariţia margaretelor sau a florii soarelui. Acestea două din urmă sunt strâns înrudite şi, dacă una din ele dispare, cealaltă va putea foarte uşor să umple nişa rămasă liberă.
Viaţa pe Pământ a cunoscut deja cinci mari perioade de exctincţii, în istoria de patru miliarde de ani a planetei. Ultima dintre ele, care ca dus la dispariţia bruscă a dinozaurilor şi a jumătate din speciile marine, a avut loc în urmă cu 65 de milioane de ani, la sfârşitul cretacicului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
"Extincţia actuală se datorează activităţilor umane, asfaltărilor masive şi creşterii nivelului de poluare", a declarat Bradley Cardinale, coautor al studiului şi profesor la Universitatea Santa Barbara. Pământul poate să piardă jumătate din speciile lui în timpul generaţiei noastre, "iar noi vrem să aflăm care dintre ele au prioritate pentru lista de conservare", a spus Bradley Cardinale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe