- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- BEIJING, (08.12.2014, 17:55)
- Bogdan Enache
China va construi un nou lansator spaţial "super greu"
China a început lucrările pentru a se dota, în jurul anului 2030, cu un nou lansator capabil să transporte în spaţiu încărcături foarte grele şi să trimită un echipaj uman pe Lună, a anunţat, luni, presa de stat de la Beijing.
Urmărește
459 afișări
China va construi un nou lansator spaţial "super greu" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Noua rachetă, numită Long March 9, va avea o capacitate de transport (sarcina utilă maximă) de 130 de tone, pentru o orbită terestră joasă, comparativ cu sarcina utilă de 10 până la 20 de tone care poate fi pusă pe orbită de diferitele versiuni ale lansatorului european Ariane 5.
"Lansatoarele noastre actuale, printre care se numără şi Long March 5, a cărui primă lansare este aşteptată în curând, pot servi activităţilor noastre spaţiale prevăzute pentru următorii zece ani, dar capacitatea de transport a acestora este insuficientă pentru programele naţionale pe termen lung", a declarat Li Tongyu, un expert citat luni de publicaţia China Daily.
Lansatorul Long March 9 va avea între 8 şi 10 metri în diametru şi va cântări cel puţin 3.000 de tone în momentul decolării, a mai spus Tongyu. Racheta va avea nevoie de un nou motor, care va trebui construit, astfel încât să furnizeze puterea necesară lansării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Rusia cere NATO să retragă promisiunea de aderare a Ucrainei făcută la Bucureşti, ca condiţie pentru pace
-
Donald Trump ar putea dobândi o putere pe care niciun preşedinte nu a mai avut-o din 1947
-
Reuters: Ceasul ticăie pentru Bucureşti. România luptă pentru a evita retrogradarea la junk, nerecomandată investiţiilor
Viitoarea rachetă chinezească va fi comparabilă cu lansatorul Space Launch System (SLS), cum este cunoscută viitoarea rachetă a NASA, care este prevăzută să efectueze primul zbor cel mai târziu la sfârşitul anului 2018.
SLS, care va fi capabil să lanseze vehicule spaţiale cu echipaj uman spre Marte până în 2030, va oferi, de asemenea, o capacitate de transport de 130 de tone.
Decizia demarării proiectului Long March 9 vine la o săptămână după ce Consiliul ministerial al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) a decis construirea rachetei Ariane 6, noul lansator care va permite Europei să reziste concurenţei acerbe din domeniul lansărilor de sateliţi pe orbită.
China alocă miliarde de dolari cuceririi spaţiului, domeniu văzut ca un simbol al noii puteri a ţării, sub egida Partidului comunist.
Printre obiectivele foarte ambiţioase ale administraţiei de la Beijing se numără trimiterea unei sonde spre Marte în jurul anului 2020, construirea unei staţii spaţiale permanente în 2022 şi trimiterea unui om pe Lună, după 2025.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Povestea omului care după ce a preluat afacerea familiei ce avea probleme uriaşe a decis să folosească ultimii bani pentru a cumpăra ceva ce nimieni nu voia. Unde a ajuns el acum?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Teofan Sasca, băiatul unui preot din Botoșani, muncește pe tractor și face senzație pe Youtube
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o singură felie de pizza în Aeroportul Otopeni acum, în 2025. Românii au crezut că este o eroare
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe