- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- (15.05.2010, 11:24)
Copiii obezi, predispuşi la complicaţii medicale cauzate de sforăit
Copiii obezi sunt de aproape trei ori mai expuşi în faţa riscului de a suferi anumite complicaţii medicale cauzate de sforăit decât copiii cu o greutate medie, potrivit unui studiu italian, informează ivillage.com.
Urmărește
27 afișări
Copiii obezi, predispuşi la complicaţii medicale cauzate de sforăit (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Cercetătorii italieni au comparat dosarele medicale ale unui număr de 44 de copii care sforăiau în mod constant, cu cele ale 138 de copii care sforăiau ocazional şi cu cele ale 627 de copii care nu sforăiau. Dintre aceşti copii, 64 erau obezi, 121 erau supraponderali şi 624 aveau o greutate corporală medie.
Incidenţa sforăitului în grupul copiilor obezi a fost de 12,5%, fiind de peste două ori mai mare decât cea înregistrată în grupul copiilor supraponderali (5,8%) şi de aproape trei ori mai mare decât cea înregistrată în grupul copiilor cu o greutate medie (4,6%).
Oamenii de ştiinţă italieni au descoperit, totodată, că voluntarii din grupul copiilor obezi sunt de aproape două ori mai expuşi în faţa riscului de a suferi de apnee în somn (SAS), o tulburare a somnului cauzată de probleme respiratorii, comparativ cu copiii supraponderali şi cu cei care au o greutate medie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Sindromul apneei în timpul somnului (SAS) afectează cel puţin 5% din populaţia lumii. Însoţite de sforăieli, aceste episoade repetate de scurtă asfixie, care privează sângele de un aport suficient de oxigen, alterează calitatea somnului şi produce stare de somnolenţă în timpul zilei. Totodată, el conduce la producerea accidentelor cardiovasculare.
Studiul cercetătorilor italieni a fost publicat în numărul din luna mai al revistei medicale Chest.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe