Cum ar putea oamenii să iasă din comă

Un buton declanşator de "pornire - oprire", care poate activa sau dezactiva starea de conştienţă a oamenilor, a fost descoperit în creier de o echipă de cercetători din Statele Unite, care speră astfel să ajute pacienţii în stare vegetativă să îşi revină din comă.

Urmărește
1179 afișări
Imaginea articolului Cum ar putea oamenii să iasă din comă

Cum ar putea oamenii să iasă din comă (Imagine: Shutterstock)

Medicul Mohamad Koubeissi şi echipa sa de cercetători de la Universitatea George Washington au studiat o pacientă cu epilepsie şi au descoperit că impulsurile electrice aplicate într-o anume regiune a creierului au făcut pacienta "să adoarmă" în mai multe rânduri, potrivit dailymail.co.uk.

Întreruperea stimulării creierului a scos ulterior pacienta din starea vegetativă, fără ca aceasta să îşi mai amintească nimic din ceea ce tocmai se întâmplase.

Descoperirea acestui buton declanşator, după cum se precizează în studiul publicat în revista New Scientist, s-ar putea dovedi extrem de utilă în anumite domenii ale medicinei, care studiază creierul şi ce anume se întâmplă la nivel cerebral în timpul intrării în comă.

În testul clinic, cercetătorii au utilizat stimularea cerebrală cu frecvenţă joasă pentru a încerca să reducă intensitatea convulsiilor din timpul crizelor de epilepsie.

Mohamad Koubeissi, care a condus experimentul, a descoperit că stimularea cu frecvenţă joasă a redus convulsiile pacienţilor cu epilepsie în 92% dintre cazuri, fără afectarea memoriei.

"Este vorba despre un test clinic inovator, care îşi propune să identifice modalităţile de a reduce convulsiile pacienţilor cu epilepsie localizată în lobul temporal, care nu poate fi tratată cu mijloace medicale, expuşi riscului de declin al memoriei prin extirparea chirurgicală a lobului temporal", a spus Mohamad Koubeissi.

Cu toate acestea, când cercetătorii au aplicat impulsuri electrice cu frecvenţă înaltă, aceştia au descoperit efectul fascinant de "pornire - oprire".

Când cercetătorii au stimulat claustrul unei paciente în vârstă de 54 de ani, adică lama de substanţă nervoasă cenuşie din partea inferioară a creierului central, aceştia au descoperit că aceasta şi-a pierdut cunoştinţa.

În urma acestui proces, pacienta nu mai răspundea la comenzi şi se uita în gol, iar ritmul respiraţiei încetinise.

După ce stimularea claustrului a încetat, pacienta şi-a recăpătat cunoştinţa şi nu şi-a amintit nimic din ceea ce tocmai se întâmplase.

Timp de două zile, de fiecare dată când claustrul era stimulat, se întâmpla acelaşi lucru - iar un studiu complementar a confirmat că nu era vorba doar despre un efect secundar al convulsiei.

Acest lucru ar putea însemna că în cazul persoanelor captive în stări inferioare ale conştiinţei, cum ar fi persoanele în comă, regiunea claustrului ar putea fi stimulată pentru recăpătarea stării conştiente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici