Cum au reuşit doi fizicieni să demonstreze din greşeală Teoria Big Bang-ului

Pentru rezultatul pe care l-au obţinut, în mod accidental, cei doi fizicieni au fost răsplătiţi cu prestigiosul Premiu Nobel, scrie Descoperă.

La acea vreme, Teoria Big Bang-ului nu era considerată încă a fi cea mai bună ipoteză referitoare la originile Universului, deoarece exista o ipoteză percepută a fi la fel de plauzibilă, aşa-numita ,,Teorie a stării de echilibru". În timp ce prima teorie menţionează faptul că Universul a avut iniţial dimensiuni mult mai mici, dar o temperatură şi o densitate extrem de mari, iar pe parcurs s-a extins, devenind mediul pe care noi îl cunoaştem astăzi parţial. Teoria stării de echilibru susţine că spaţiul cosmic a avut aceeaşi formă de-a lungului timpului, iar acest lucru a fost posibil deoarece materia existentă în interiorul său se formează şi dispare în cadrul unui ciclu care nu se va sfârşi niciodată.

Vreme de câteva decenii, lumea ştiinţifică s-a împărţit în două tabere, în funcţie de preferinţele pentru una dintre cele două ipoteze.

Teoria Big Bang-ului avea câteva avantaje în ceea ce privea observaţiile fizice, dar nu putea explica totul. Câţiva fizicieni şi-au pus însă problema că, în eventualitatea în care Universul avea iniţial o temperatură şi o densitate extrem de mare, el trebuia să fi fost constituit din plasmă. La un moment dat, compoziţia lui a început să se răcească şi să se transforme în aşa-numita ,,supă primordială" prin care lumina din spectru putea circula. În acel moment, specialiştii s-au gândit: nu ar trebui să construim un sistem capabil să detecteze acea lumină?

Cei care şi-au pus primii această întrebare au fost Arno Penzias şi Robert Wilson, doi cercetători de la Laboratoarele Bell din SUA. După ce au construit detectorul de microunde şi l-au pus în funcţiune, cei doi au avut o problemă: Universul părea să fie împânzit de microunde, având o temperatură de doar câteva grade Kelvin peste zero absolut.

Pentru a soluţiona această problemă, cei doi cercetători au colaborat cu fizicienii care studiaseră primele faze ale evoluţiei Universului. În final, cu toţii au ajuns la aceeaşi concluzie: semnalul pe care îl detectaseră putea fi produs de reminiscenţe ale luminii existente la începuturile cosmosului.

Rezultatul obţinut în mod accidental de Penzias şi Wilson a demonstrat practic ceea ce doreau să obţină susţinătorii Teoriei Big Bang-ului. Aceştia presupuneau că Universul este împânzit de microunde de temperatură scăzută, adică exact ceea ce descoperiseră cei doi cercetători americani. Dat fiind faptul că nicio altă ipoteză nu putea demonstra prezenţa respectivelor radiaţii (denumite radiaţii cosmice de fond) , lumea ştiinţifică a început să considere Teoria Big Bang-ului ca fiind ipoteza cu cel mai mare grad de probabilitate privind originea spaţiului cosmic.

Descoperirea radiaţiilor cosmice de fond a produs o revelaţie în rândul comunităţii ştiinţifice. Până în 1964, nimeni nu reuşise să demonstreze ceea ce susţinea Teoria Big Bang-ului, dar de atunci totul s-a schimbat. Pentru reuşita lor, în anul 1978, Arno Penzias şi Robert Wilson au fost răsplătiţi cu Premiul Nobel pentru Fizică.

Sursa: http://bit.ly/2c5Uk58.