Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » România, pe locul II în lume în ce priveşte sărbătorirea spaţiului cosmic

România, pe locul II în lume în ce priveşte sărbătorirea spaţiului cosmic

România s-a plasat pe locul doi în lume, după SUA, privind numărul de evenimente organizate în intervalul, 4-12 aprilie, pentru "Noaptea lui Yuri", sărbătoarea mondială a spaţiului cosmic, anunţă Agenţia Spaţială Română (ROSA).
România, pe locul II în lume în ce priveşte sărbătorirea spaţiului cosmic

"Noaptea lui Yuri" rememorează primul zbor al unui om în cosmos, Yuri Gagarin, în 1961, precum şi prima lansare cu echipaj uman a unei navete spaţiale americane, în 1981. Ambele evenimente au avut loc în 12 aprilie, precizează sursa citată.

România a pregătit în 2009, prin intermediul ROSA, 30 de evenimente pentru această sărbătoare, ţara noastră fiind apreciată de organizatorii acţiunii.

"Suntem extrem de fericiţi să vedem că România e o parte atât de însemnată a Nopţii lui Yuri în acest an. Mulţumită entuziasmului atâtor profesori din ţara dumneavoastră, mii de elevi au facut cunostinţă cu miracolul ştiinţei şi explorării spaţiului cosmic. Invităm şi alte ţări să ia exemplul României şi să inspire viitorii lor lideri în a studia mai mult în domeniul ştiinţei, ingineriei şi matematicii prin aceste programe de popularizare", a declarat Loretta Hidalgo Whitesides, coordonatoarea mondială a acţiunii, într-o scrisoare adresată ROSA.

Agenţia Spaţială Română este implicată şi în evenimentul Anul Internaţional al Astronomiei cu proiectul Starpeace, dar şi în activităţile organizate cu ocazia Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic.