De ce este Luna argintie? Se pare că suprafaţa lunară conţine urme de metale preţioase

Din păcate, cantităţile de metale sunt prea mici pentru a putea deveni vreodată rentabilă o mină de argint lunar.

NASA a lansat un proiectil de 2,3 tone către craterul Cabeus, aflat în apropiere de polul sud al Lunii, urmărit de aproape de sonda LCROSS, ale cărei instrumente au analizat materialele proiectate în spaţiu în urma impactului, ce a provocat o groapă cu un diametru de 30 de metri.

Mai importante din punctul de vedere al explorării satelitului nostru natural sunt cantităţile de apă descoperite în fundul craterului Cabeus. Prezentă în proporţie de aproximativ 5,6% din materialul de suprafaţă, apa se află în cantităţi suficiente pentru a fi folosită în viitoarele misiuni cu echipaj uman.

Anthony Colaprete de la centrul de cercetare al Agenţiei spaţiale americane Ames a declarat că pe suprafaţa lunară există o cantitate semnificativă de apă.

"Este sub formă de grăunţe de apă îngheţată. Aceasta este o veste bună pentru că apa îngheţată este o resursă cu care se poate lucra. Nu trebuie încălzită foarte mult, trebuie doar adusă la temperatura camerei pentru a putea fi filtrată cu uşurinţă", a declarat Colaprete.

Potrivit calculelor, din aproximativ o tonă de material ar putea fi extraşi 11-12 litri de apă.

În schimb, existenţa unor cantităţi surprinzătoare de mercur în sol ar putea fi o problemă, fiind un element toxic cu un potenţial risc pentru exploratori.

Misiunea LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite) a reuşit prăbuşirea controlată a rachetei Centaur într-un crater din apropierea polului de sud al Lunii. Materialul împrăştiat în urma exploziei a putut fi ulterior analizat de instrumentele sondei spaţiale Lunar Reconnaissance Orbiter.

Ţinta rachetei Centaur a fost craterul Cabeus, care se află într-o regiune pemanent umbrită, cu temperaturi foarte scăzute.

Conform ultimelor analize, scoarţa lunară conţine nu doar apă, ci şi hidroxizi, monoxid de carbon, dioxid de carbon, amoniac, sodiu, argint, hidrogen şi mercur, a explicat geologul Peter Schultz de la Universitatea Brown, din statul american Rhode Island.

În opinia cercetătorilor americani, prezenţa acestor elemente chimice în scoarţa lunară se explică prin "bombardamentul" intens cu meteoriţi şi comete la care a fost supus satelitul natural al Terrei de-a lungul a mai multor miliarde de ani.

Geologii americani consideră că particulele fine din aceste substanţe chimice, dispuse într-un strat ce acoperă întreaga scoarţă lunară, s-au format prin acţiunea combinată a coliziunilor cu meteoriţi şi a căldurii degajate de Soare, care le-a încărcat cu energie.

După ce au fost eliberate în stratul de pulbere fină ce acoperă scoarţa lunară, aceste elemente chimice au ajuns în cele din urmă şi în regiunile polare, fixându-se în craterele extrem de reci din aceste zone unde razele solare nu ajung niciodată.

Şi astronauţii care au făcut parte din misiunile Apollo au găsit pe suprafaţa Lunii urme de argint şi aur, pe partea luminată, vizibilă de pe Pământ.

Misiunea LCROSS a costat aproximativ 79 de milioane de dolari.