Dependenţa este o boală cerebrală, nu doar o problemă de comportament

The American Society of Addiction Medicine (ASAM) a elaborat noua definiţie a dependenţei în urma unui proces consultativ care s-a întins pe durata a patru ani, informează dailymail.co.uk.

"Dependenţa înseamnă mult mai mult decât acele situaţii care-i fac pe oameni să se comporte urât", a declarat medicul Michael M. Miller, unul dintre cei 80 de autori implicaţi în acest studiu.

Savanţii americani spun că noua lor definiţie este valabilă atât pentru cazurile de dependenţă de alcool şi droguri, cât şi pentru cele de dependenţă de jocuri de noroc şi de tulburări de alimentaţie.

Specialiştii consideră că, la fel ca în cazul altor maladii cronice, precum bolile cardiace şi diabetul, tratamentul contra dependenţei şi prevenirea reapariţiei ei reprezintă un efort ce trebuie făcut pe termen îndelungat.

Dependenţa este descrisă în general prin simptomele ei comportamentale: ameţeli, pofta pentru o anumită substanţă, dar şi acele lucruri pe care oamenii acceptă să le facă pentru a obţine o anumită stare, evitând o alta.

Progresele înregistrate în ultimele două decenii în domeniul ştiinţelor neuronale le-au permis medicilor să descopere felul în care dependenţa pune stăpânire pe anumite părţi ale creierului. Ei au aflat, totodată, ce anume declanşează acele comportamente şi de ce dependenţa este atât de greu de învins.

Scopul declarat al organizaţiei ASAM este de a comunica descoperirile sale medicilor şi publicului larg.

"Problema comportamentală este un rezultat al disfuncţiilor creierului", afirmă medicul Nora Volkow, directorul National Institute on Drug Abuse (NIDA).

NIDA estimează că aproximativ 23 de milioane de americani au nevoie de tratament contra abuzului de substanţe, însă doar 2 milioane dintre ei primesc acest tratament.

În plus, există o anumită stare de frustrare cauzată de revenirea dependenţei, iar medicii şi familiile persoanelor dependente trebuie să ştie că acest lucru reprezintă un aspect comun pentru o boală cronică, a adăugat Nora Volkow.

"Membrii familiei tale îţi spun: «Ok, ai urmat programul de dezintoxicare, de ce mai iei droguri acum?». Patologia persistă în creier timp de mulţi ani după ce ai renunţat la droguri", a adăugat Volkow.

Savanţii americani consideră că dependenţa are la bază un efect combinat complex, alcătuit din reţele cerebrale emoţionale, cognitive şi comportamentale.

Genetica joacă la rândul ei un rol important, iar anumite persoane sunt mai vulnerabile în faţa dependenţei dacă au consumat droguri în adolescenţă sau au abuzat de analgezicele prescrise după ce au suferit o accidentare sau o operaţie.

Vârsta contează la rândul ei. Cortexul frontal ajută la înfrânarea unor comportamente nesănătoase, afirmă Nora Volkow. Este zona în care partea cerebrală responsabilă cu raţiunea se conectează cu zonele responsabile cu apariţia emoţiilor. Este printre ultimele regiuni cerebrale care se maturizează, acesta fiind motivul pentru care este foarte greu pentru un adolescent să reziste presiunii exercitate de prietenii săi care îl îndeamnă să experimenteze droguri.

În plus, chiar dacă o persoană nu este vulnerabilă din punct de vedere biologic în faţa dependenţei, consumul de droguri şi de alcool poate să modifice sistemul de recompensare al creierului.

Aceasta este explicaţia pentru care o anumită substanţă, denumită dopamină, are capacitatea de a-i condiţiona pe oameni să adopte anumite obiceiuri şi rutine care sunt asociate cu senzaţii pe care ei le găsesc plăcute, fie că este vorba de un pachet de ţigări, de câteva pahare de alcool sau chiar de mâncatul în exces.

Atunci când o persoană este cu adevărat dependentă, acest sistem de recompensare deformat îi face pe oameni să fie incapabili să renunţe la acele substanţe, chiar şi atunci când creierul lor devine atât de obişnuit cu ameţeala şi cu senzaţiile cauzate de substanţele în cauză, încât nu le mai consideră plăcute.

Medicii americani speră că o mai bună înţelegere a unora dintre reacţiile cerebrale aflate la baza acestei probleme va reduce ruşinea pe care o suportă în societate persoanele dependente şi ar putea contribui la reducerea stigmatului lor social, afirmă Michael M. Miller.