O planeta gigantică din gaz a fost observată că orbitează în jurul a două stele, b Centauri A şi b Centauri B. Planeta este de 11 ori mai mare decât Jupiter şi una dintre cele mai grele planete descoperite vreodată. Cele două stele alcătuiesc împreună sistemul solar b Cen AB (căreia i se mai spune şi stea binară) şi se află situată la 325 de ani lumină de sistemul nostru solar.
O stea binară este un sistem solar alcătuit din două stele în care o stea se învârte în jurul celeilalte sau ambele se învârt în jurul centrului comun de masă. Stelele b Centauri AB sunt de 6 până la 10 ori mai puternice decât Soarele.
Această descoperire poate demonstra că planetele pot orbita în sisteme stelare mult mai mari decât au sugerat cercetările anterioare şi ar regândi cunoştinţele noastre privind procesul de formare al planetelor.
”Găsirea unei planete în jurul acestui sistem binar este foarte interesantă, deoarece schimbă complet imaginea stelelor masive ca gazde planetare”, a declarat într-un comunicat autorul principal al studiului, Markus Janson, astronom la Universitatea Stockholm din Suedia.
Dar mai trebuie adăugat că b Centauri A este o stea de tip B cu o temperatură estimată la aproximativ 18.000 de grade Celsius. Este de aproximativ trei ori mai fierbinte decât soarele nostru (care este o stea de tip G) şi mai fierbinte decât orice altă stea cunoscută care găzduieşte o planetă.
”Stelele de tip B sunt în general considerate destul de distructive şi periculoase”, a spus Janson.
b Centauri B emit raze X şi radiaţii ultraviolete, iar teoretic, ar trebui să disperseze praful şi gazele din jurul lor, ceea ce ar preveni formarea unor planete. Normal, aceea planetă nu trebuia să se fi format acolo.
Poate că acest sistem solar nu este cea mai ideală destinaţie pentru călătorii spaţiali ai viitorului, dar ultima descoperire ne dă peste cap cunoştinţele noastre actuale despre formarea planetelor.