- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (25.01.2011, 14:08)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
Dinozaur de mărimea papagalului descoperit în China
Paleontologii au descoperit în China o nouă specie de dinozauri care aveau mărimea unui papagal şi erau înzestraţi cu o singură gheară la capătul membrelor superioare, potrivit unui studiu publicat recent în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Urmărește
219 afișări
Dinozaur de mărimea papagalului descoperit în China (Imagine: www.pnas.org)
Noua specie de dinozauri a fost numită "Linhenykus monodactylus". Linhenykus vine de la Linhe, localitatea unde a fost făcută descoperirea.
Acest dinozaur face parte din familia Alvarezsauridae, o ramură a teropodelor, un grup de dinozauri carnivori din care făcea parte şi faimosul Tyrannosaurus rex (T-rex) şi Velociraptorul. Teropodele sunt strămoşii păsărilor din zilele noastre.
Paleontologii au descoperit acele fosile în formaţiunile geologice din Wulansuhai, datând din urmă cu peste 75 de milioane de ani, în regiunea autonomă Mongolia interioară din nordul Chinei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Exportul de arme ruseşti s-a prăbuşit cu 92% în anul 2024, a scăzut de 14 ori faţă de 2021, la sub 1 miliard de euro. Paradoxal, România a ajuns Rusia la exportul de arme
-
Germania ar fi dispusă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina: „Suntem cel mai mare partener NATO din Europa”
-
Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani
În această formaţiune geologică au fost descoperite de-a lungul anilor multe fosile de vertebrate. În aceeaşi formaţiune, specialiştii au descoperit, în 2010, scheletul unui Linheraptor exquisitus, un dinozaur lung de peste doi metri. Acesta este, de altfel, singurul schelet aproape complet din această specie descoperit până în prezent.
Scheletul parţial al dinozaurului "mono-gheară" cuprinde oase din coloana vertebrală, membrele superioare, o parte a bazinului şi oasele picioarelor.
Linhenykus monodactylus avea o singură gheară, pe care o folosea ca pe o mână, pentru a săpa în cuiburile de insecte, reliefând astfel marea varietate de modificări suferite de-a lungul istoriei de membrele dinozaurilor, a explicat Michael Pittman, de la Departamentul de ştiinţe ale Pământului din cadrul University College din Londra, coautor al acestei descoperiri.
"Teropodele non-aviare au început cu cinci gheare, dar au ajuns mai târziu, în evoluţia lor, să aibă doar trei gheare. T-rex reprezintă un caz special în cadrul teropodelor, deoarece avea doar două gheare. Iar acum am descoperit acest Linhenykus cu o singură gheară, fapt ce dovedeşte complexitatea modificărilor suferite de extremităţile membrelor superioare ale teropodelor de-a lungul evoluţiei lor", a adăugat paleontologul britanic.
Motivul pentru care Linhenykus şi-a pierdut celelalte două gheare exterioare nu este deocamdată clar, iar această evoluţie ar putea fi pur şi simplu rezultatul procesului de selecţie naturală.
Linhenykus trăia alături de alţi dinozauri din familia teropodelor, ce aveau o mărime comparabilă. Faptul că, spre deosebire de ei, Linhenykus avea o singură gheară ar putea să indice o serie de diferenţe în ceea ce priveşte comportamentul de hrănire.
Linhenykus trăia în acel teritoriu cu mamifere mici, şopârle, ankylosaurus (dinozauri de talie mare, cântărind între cinci şi şapte tone) şi dinozauri cu coarne (ceraptosieni).
Dinozaurii au dominat viaţa de pe Terra timp de peste 150 de milioane de ani şi au dispărut în urmă cu 65 de milioane de ani, alături de alte specii. Această dispariţie în masă a fost cauzată, în opinia multor savanţi, de prăbuşirea unui meteorit uriaş, care a bulversat clima planetei noastre.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Dispozitivele erotice smart sunt vulnerabile la atacuri cibernetice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe