Dioxidul de carbon oceanic, asociat cu sfârşitul ultimei glaciaţii

Rezultatele acestui studiu au oferit prima indicaţie concretă a faptului că dioxidul de carbon a fost captat într-o manieră eficientă pe fundul oceanelor în timpul ultimei glaciaţii, fapt intuit de mult timp de cercetători, care nu au avut, însă, până la această cercetare, nicio dovadă în acest sens.

Oamenii de ştiinţă au analizat un eşantion de sedimente colectat de pe fundul oceanului între Antarctica şi Africa de Sud. Ei au putut astfel să dateze cu carbon 14 cochiliile lăsate de foraminifere, mici vieţuitoare marine, care se aflau în eşantion.

Comparând concentraţia de carbon 14 din cochilii cu cea conţinută în atmosferă în aceeaşi epocă, cercetătorii au putut să determine perioada în timpul căreia dioxidul de carbon a rămas captiv în ocean, a explicat Luke Skinner, de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, principalul autor al studiului.

"Rezultatele noastre au relevat faptul că în cursul ultimei glaciaţiuni, din urmă cu aproximativ 20.000 de ani, dioxidul de carbon era dizolvat în apele de adâncime care circulau în jurul Antarcticii în intervale de timp mult mai lungi decât în zilele noastre", a adăugat Luke Skinner.

Autorii studiului consideră că emisii uriaşe de CO2 provenind de pe fundul Oceanului Antarctic s-au produs la fiecare 100.000 de ani, contribuind la încheierea tuturor perioadelor glaciare din ultimele două milioane de ani, această perioadă corespunzând erei cuaternare.

Amploarea fiecăreia dintre aceste puternice emisii de CO2 provenind din apele de adâncime antarctice echivalează cu acumulările acestui gaz observate de la începutul erei industriale.

Alternanţa dintre perioadele glaciare şi cele interglaciare din ultimele două milioane de ani a corespuns cu variaţiile orbitei terestre în jurul Soarelui, potrivit teoriei lui Milankovic despre schimbările climatice.

Aceste schimbări ale orbitei au provocat modificări ale echilibrului energetic global al Terrei, pentru care fluctuaţiile de CO2 din atmosferă jucau un rol cheie. Până la acest studiu, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să explice mecanismul acestui proces.

În măsura în care oceanele sunt rezervoare uriaşe de CO2, climatologii bănuiau de mult timp că modificările în circulaţia curenţilor marini joacă un rol major în declanşarea rapidă a unor cantităţi uriaşe de CO2.

Această descoperire îi îndeamnă la prudenţă pe cercetătorii care susţineau proiectele de injectare de CO2 în marile fose marine ca soluţie pentru a reduce emisiile de pe Terra şi pentru a lupta împotriva încălzirii globale.