Dovezi ale sacrificiilor umane din perioada civilizaţiei incaşe, descoperite în Peru

Dovezi ale sacrificiilor umane din perioada civilizaţiei incaşe, vechi de circa 600 de ani, au fost descoperite într-un sit arheologic din Peru care adăpostea peste 30 de corpuri aparţinând unor tinere femei.

Urmărește
845 afișări
Imaginea articolului Dovezi ale sacrificiilor umane din perioada civilizaţiei incaşe, descoperite în Peru

Dovezi ale sacrificiilor umane din perioada civilizaţiei incaşe, descoperite în Peru (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Arheologii au descoperit rămăşiţe umane aparţinând unui grup de 33 de persoane care au fost sacrificate în urmă cu 600 de ani de incaşi, într-un sit arheologic din nordul statului Peru.

Corpurile mumificate, care prezentau semne de tăieturi pe gât şi claviculă, sunt bine conservate, potrivit lui Carlos Webster, coordonatorul lucrărilor arheologice.

Situl unde au fost descoperite rămăşiţele umane are 95 de hectare şi este situat la circa 20 de kilometri de oraşul Chiclayo, lângă mormântul antic Sipan, una dintre cel mai importante descoperiri ale ultimului secol. Sacrificiile au avut loc la câteva decenii după ce exploratorii spanioli au ajuns în Peru.

Deşi dovezi ale sacrificiilor umane din perioada incaşă şi cea a culturilor preincaşe sunt descoperite mereu, este destul de rar ca un număr atât de mare de corpuri să fie găsite într-un singur loc, potrivit cercetătorilor.

Sacrificiile umane erau destul de frecvente în Imperiul Inca, civilizaţie care a ajuns la apogeu în perioada anterioară sosirii exploratorilor spanioli în Peru, Chile şi Ecuador, între 1400 şi 1500.

"Majoritatea rămăşiţelor aparţineau unor femei tinere, cu vârsta de circa 15 ani. Una dintre ele era însărcinată, în abdomenul ei fiind găsit un fetus, având probabil în jur de patru luni. Majoritatea corpurilor sunt bine conservate - pielea şi părul fiind într-o stare bună", a spus coordonatorul lucrărilor.

Civilizaţia incaşă este celebră pentru capitala ei, Machu Picchu, una dintre principalele atracţii turistice din Peru la ora actuală. De altfel, Machu Picchu a fost inclusă în lista noilor şapte minuni ale lumii, dar şi în Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Imperiul Inca a fost cel mai mare din America precolumbiană. S-a ridicat pe înălţimile din Peru în jurul anului 1200. Între 1438 şi 1533, incaşii au reuşit, prin cuceriri şi asimilări, să încorporeze o mare parte din vestul Americii de Sud, având centrul în jurul Anzilor şi incluzând o mare parte din teritoriul ocupat în prezent de Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina şi Chile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici