- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- ORALNDO, (01.06.2009, 17:11)
Endeavour va fi lansată spre ISS pe 13 iunie
Naveta spaţială Endeavour va pleca spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pe 13 iunie, ea fiind deja amplasată pe poziţie, duminică, pe rampa de lansare de la Centrul spaţial Kennedy din Florida, se arată într-un comunicat NASA publicat online.

Endeavour va fi lansată spre ISS pe 13 iunie
Condiţiile meteorologice dificile care afectează Florida de circa o săptămână au suscitat temeri privind posibilitatea deplasării la rampa de lansare, la sfârşitul săptămânii trecute, a navetei şi a sistemului său de propulsie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump a primit înapoi documentele confiscate de FBI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1102. Trump ia în calcul oprirea totală a ajutorului militar pentru Ucraina după confruntarea de la Casa Albă / Italia solicită un summit urgent între SUA şi Europa după întâlnirea Zelenski-Trump / Liderii europeni îşi reafirmă sprijinul pentru Ucraina după întâlnirea Zelenski-Trump
-
Restricţii şi recomandări pentru protestul de sâmbătă
John Shannon, responsabil al programului navetei, a declarat, săptămâna trecută, că dacă Endeavour nu poate fi instalată pe rampa de tir în week-end, lansarea ei ar putea fi amânată pentru jumătatea lunii iulie. "Dacă Endeavour va fi instalată la timp pe rampa de lansare, vom fi pregătiţi pentru o lansare pe 13 iunie", a precizat el, precizând că fereastra de lansare se închide după 15 iunie, ceea ce înseamnă că există doar trei oportunităţi de lansarea în această lună.
O altă lansare, cea a sondei lunare Lunar CRater Observing (LCROSS) a NASA, care va fi transportată de o rachetă Atlas V, este programată să aibă loc pe 17 iunie, de la baza militară Cape Canaveral.
Până de curând, Endeavour se afla pe o altă rampă de lansare, unde a fost amplasată pentru a veni în ajutorul echipajului navetei Atlantis, în caz de necesitate şi în eventualitatea apariţiei unor avarii grave pe parcursul misiunii acesteia de modernizare a telescopului Hubble. Din motive tehnice, naveta a trebuit mutată pe altă rampă de lansare pentru a fi trimisă către ISS.
Misiunea Endeavour va dura 16 zile, naveta urmând să transporte şapte astronauţi. Misiunea îl va duce pe Staţia Spaţială Internaţională pe americanul Tim Kopra, care îl va înlocui pe japonezul Koichi Wakata, acesta urmând să revină pe Terra la bordul navetei.
Endeavour va mai livra pe ISS şi ultimul modul al laboratorului nipon Kibo, platformă destinată derulării de experimente în spaţiu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe