EVENIMENTUL APOCALIPTIC care a dus la apariţia satelitului natural al Pământului: Noi dovezi despre naşterea violentă a LUNII

Dovada care ar putea confirma această teorie constă într-un detaliu ce poate părea neconvingător: un uşor exces de "zinc greu", descoperit în rocile lunare.

Oamenii de ştiinţă căutau această dovadă de pe vremea primelor misiuni americane din seria "Apollo", când astronauţii americani au adus pe Terra eşantioane de pe Lună, în anii 1970.

Francezul Frédéric Moynier, de la Universitatea Washington, din oraşul american Saint-Louis, şi colegii lui au fost primii care au găsit această dovadă.

Potrivit teoriei "impactului uriaş", Luna a fost creată în urmă cu 4,5 miliarde de ani, atunci când Terra primitivă s-a ciocnit violent cu un corp ceresc denumit Theia (mama Lunii, Selena, în mitologia greacă), ce era la fel de mare ca planeta Marte. Prin comparaţie, asteroidul despre care se crede că a provocat mult mai târziu dispariţia dinozaurilor avea mărimea cartierului Manhattan.

Acea coliziune uriaşă a eliberat o cantitate atât de mare de energie, încât Theia s-a topit şi s-a evaporat, la fel ca mare parte din învelişul terestru. O parte din norul de roci vaporizate s-a lipit din nou de Terra, în timp ce cealaltă parte s-a solidificat în apropiere de planeta noastră, dând naştere Lunii.

De-a lungul ultimelor decenii, ipoteza impactului uriaş a devenit din ce în ce mai plauzibilă, fiind compatibilă cu simulările computerizate şi cu eşantioanele lunare, foarte sărace în elemente volatile (care se evaporă uşor), precum sodiu, potasiu, plumb şi zinc.

"Dar, dacă aceste roci erau lipsite de elemente volatile după ce au fost vaporizate în timpul impactului uriaş, ar fi trebuit să găsim şi o fracţionare între diferiţii izotopi (variante) ai unui aceluiaşi element", singurii mai grei rămaşi în rocile lunare, a explicat Frédéric Moynier într-un comunicat difuzat pe site-ul universităţii sale.

Problema este că, până în prezent, nimeni nu a reuşit să evidenţieze o astfel de "fracţionare izotopică" pentru rocile de pe Lună.

Cercetătorul francez şi colegii lui au analizat 20 de eşantioane de roci prelevate din diverse zone de pe Lună pentru a le compara cu rocile terestre şi cu 10 meteoriţi marţieni.

Planeta Marte este, ca şi Terra, foarte bogată în elemente volatile, mai ales în zinc, spre deosebire de Lună. Dar zincul descoperit în eşantioanele lunare conţine variante atomice mult mai grele decât solul terestru sau suprafaţa marţiană, afirmă autorii acestui studiu, publicat în revista britanică Nature.

Totul pare să indice că acele condiţii care prevalau în momentul formării Lunii au provocat o volatilitate şi o fracţionare izotopică superioare celor de pe Terra şi Marte.

Explicaţia cea mai simplă şi mai plauzibilă pentru un astfel de rezultat constă în fuziunea la o scară mare, provocată de un impact uriaş, spun autorii studiului.

Fără influenţa stabilizatoare a Lunii, care orbitează în jurul planetei noastre, Terra ar fi într-adevăr mult diferită (faţă de cum este în prezent, n.r.) şi mai puţin propice dezvoltării vieţii. Terra s-ar învârti mai repede, zilele ar fi mai scurte, climatul mult mai accentuat şi schimbător, estimează oamenii de ştiinţă.