- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- BUCUREŞTI, (12.11.2008, 17:44)
Femeile sunt critice cu alte femei pentru a atrage parteneri
Atitudinea critică a femeilor faţă de alte reprezentante ale sexului frumos, chiar şi faţă de celebrităţi consacrate, ar putea fi explicată ca o tactică de autopromovare, potrivit unui studiu publicat în Royal Society Journal.
Urmărește
49 afișări
Femeile sunt critice cu alte femei pentru a atrage parteneri (Imagine: Mediafax Foto)
Cercetătorii au descoprit că atunci când evaluează frumuseţea altor femei, reprezentantele sexului frumos sunt influenţate de perioada lunară şi de vârsta pe care o au.
Se pare că în momentele de maximă fertilitate, femeile sunt mai critice faţă de alte femei, percepute inconştient ca rivale, ele fiind predispuse să-şi aprecieze propriile calităţi fizice. Oamenii de ştiinţă consideră această atitudine poate fi justificată prin dorinţa de a câştiga teren în ochii bărbaţilor percepuţi ca atrăgători.
Există şi momente biologice, cum ar fi menopauza, când femeile sunt predispuse să renunţe la subiectivism şi să facă evaluări obiective ale atuurilor altor femei.
O echipă de cercetare de la Universitatea Aberdeen a cerut unui grup de 97 de femei de vârste diferite să evalueze atractivitatea a două seturi de fotografii reprezentând aceeaşi femeie, dar cu trăsăturile mai accentuat feminine într-un set şi mai estompate în altul. Femeile aflate în perioada post-menopauză au fost mai dispuse să recunoască că fotografiile cu trăsăturile puternic feminizate sunt mai atrăgătoare, comparativ cu celelalte.
"Femeile trecute de menopauză au preferat trăsăturile feminine accentuate, recunoscându-le farmecul, comparativ cu femeile mai tinere care neagă inconştient acest lucru", se spune în raportul studiului. "Femeile mai tinere se percep ca fiind în directă competiţie cu aceste femei tinere, cu trăsături feminine, ce sunt considerate atrăgătoare. Contestarea frumuseţii altor femei este o metodă prin care femeile tinere îşi sporesc atractivitatea în faţa bărbaţilor", mai menţionează studiul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:57
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022
-
astăzi, 08:38
Microsoft a raportat venituri cu 12% în creştere în ultimul trimestru