- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (23.08.2009, 13:55)
Forme de viaţă artificială vor fi create în câteva luni
Forme de viaţă artificială vor fi create începând din acest an, potrivit lui Craig Venter, unul dintre cei mai cunoscuţi şi controversaţi cercetători în domeniul biotehnologiei, informează dailymail.co.uk.
Urmărește
47 afișări
Forme de viaţă artificială vor fi create în câteva luni (Imagine: Mediafax Foto)
Profesorul Craig Venter a anunţat că dezvoltarea unor forme de viaţă artificială va fi posibilă în câteva luni, pentru că oamenii de ştiinţă au depăşit recent unul dintre obstacolele care împiedica să creeze organisme sintetice.
Prima formă de viaţă artificială creată va fi o simplă bacterie. După testarea tehnologiei, vor fi create bacterii complexe, pentru scopuri specifice, cum ar fi transformarea cărbunilor în gaze sau alge care pot absorbi dioxidul de carbon.
În luna ianuarie, cercetătorii americani de la Institutul Venter au fabricat primul genom sintetic al unei bacterii, o etapă crucială pentru crearea primului organism viu artificial, o realizare ale cărei aplicaţii potenţiale sunt considerate importante de specialişti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Următorul pas va fi transferarea ADN-ului artificial într-o celulă gazdă a unui organism, pentru a crea o nouă specie.
Experimentele făcute în anii trecuţi de cercetători au eşuat pentru că, după transferul ADN-ului, celulele nu supravieţuiau. Recent, experţii au testat un nou procedeu, prin care molecule speciale sunt adăugate celulei în care s-a transferat ADN-ul, pentru a le proteja de virusuri.
Luna trecută, compania Exxon Mobil Corp a semnat un contract în valoare de 600 de milioane de dolari cu laboratorul profesorului Venter, pentru a produce combustibil din alge.
Cercetătorii speră că, în viitor, vor putea manipula organisme artificiale care să cureţe reziduurile toxice sau care să încetinească fenomenul de încălzire globală.
După ce Institutul Venter a făcut publică obţinerea primului genom sintetic al unei bacterii, în ianuarie, biologul Helen Wallace, purtător de cuvânt al GeneWatch, Marea Britanie, a declarat că "această inginerie genetică deschide posibilitatea de a face modificări mult mai importante în codul vieţii... şi de a crea organisme ce pot avea consecinţe pentru moment necunoscute asupra mediului".
Fabricarea primului genom sintetic este "o faptă de vitejie tehnică" potenţial periculoasă pentru mediu, "în cazul în care organismele modificate de om ar fi utilizate în afara laboratorului", a subliniat, la rândul lui, Jean-Claude Ameisen, preşedinte al comitetului de etică din cadrul Institutului naţional pentru sănătate şi cercetări medicale (INSERM). Acesta a precizat că virusul poliomielitei şi, mai recent, al gripei spaniole, au fost deja reconstituite. Cel din urmă, care a provocat milioane de decese în timpul primului război mondial, a fost descoperit în regiunile polare şi resintetizat şi "s-a dovedit a fi patogen, pentru că a ucis cobaii".
"Acest lucru demonstrează că, din momentul în care fabricăm virusuri care au potenţial periculos sau necunoscut, prima chestiune este de a le manipula în condiţii de securitate, pentru a nu prezenta riscuri pentru utilizatori şi pentru mediu", a subliniat Ameisen.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe