- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- CAPE TOWN, (03.09.2013, 14:12)
- Florin Badescu
FOSILA celui mai vechi animal care a trăit pe continentul Gondwana, descoperită în Africa de Sud
Fosila unui scorpion care a trăit în urmă cu 350 de milioane de ani, cel mai vechi animal terestru care a trăit pe mega-continentul Gondwana, a fost descoperită în Africa de Sud, a anunţat, luni, Universitatea Wits din Johannesburg.
Urmărește
915 afișări
FOSILA celui mai vechi animal care a trăit pe continentul Gondwana, descoperită în Africa de Sud
Această specie, denumită Gondwanascorpio emzantsiensis, reprezintă cea mai veche formă de viaţă descoperită pe un continent din emisfera sudică, precizează Universitatea Wits. Acel scorpion a trăit la sfârşitul perioadei devonian din era paleozoică.
Gondwana era un super-continent (în urmă cu 600 milioane de ani), situat în cea mai mare parte în emisfera sudică, care includea actualele continente America de Sud, Africa, Antarctica, Australia, dar şi Peninsula Arabică şi subcontinentul indian. Gondwana a început să se fractureze în mai multe continente în jurasic (în urmă cu 160 milioane de ani).
"Până acum nu aveam nicio dovadă că Gondwana era locuit de animale nevertebrate în acea epocă", a declarat profesorul Robert Guess, de la Institutul de studii ale evoluţiei speciilor, asociat Universităţii Wits.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Cuba: 553 de prizonieri au fost eliberaţi după relaxarea sancţiunilor de către SUA
-
Zelenski vizitează Polonia după progresele în disputa istorică privind al Doilea Război Mondial
-
Şedinţă crucială la banca centrală la început de an. Ce se va întâmpla cu dobânzile?
Fosila acelui scorpion, din care s-au păstrat unul dintre cleşti şi acul din coadă, a fost descoperită în apropiere de Grahamstown, în provincia Eastern Cape din sudul Africii de Sud.
Forme de viaţă asemănătoare, mai vechi, au fost descoperite pe un alt super-continent, Laurasia, care grupa actualele continente Asia, Europa şi America de Nord.
"Pentru prima dată, avem o dovadă a faptului că nu doar scorpionii, ci şi toate animalele cu care aceştia se hrăneau erau deja prezente în devonian" în actuala Africă, a adăugat profesorul Guess.
"Acum ştim că spre sfârşitul devonianului, Gondwana, la fel ca Laurasia, avea un ecosistem terestru complex, cu nevertebrate şi plante, înzestrat cu toate elementele necesare vieţii pentru vertebratele terestre, care au apărut în acea epocă sau la scurt timp după aceea", a mai spus acesta.
Primele vertebrate, din care au provenit mamiferele şi deci oamenii, au apărut pe Pământ în urmă cu circa 350 milioane de ani.
Viaţa a apărut pe Terra mai întâi în apă, înainte de a coloniza uscatul, puţin câte puţin, cu 420 milioane de ani înaintea erei noastre - mai întâi plantele şi apoi animalele nevertebrate.
Citește pe alephnews.ro: Kate, Prințesa de Wales, a anunțat că boala ei este în remisie. „Este o ușurare. Rămân concentrată pe recuperare”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe