- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- PARIS, (07.04.2009, 17:31)
Fulgerele permit anticiparea intensificării uraganelor
Fulgerele pot fi considerata un indicator viabil pentru prevederea mometului în care un uragan sau un ciclon atinge intensitatea maximă, potrivit unui studiu publicat, luni, de ediţia online a revistei Nature Geoscience.
Urmărește
68 afișări
Fulgerele permit anticiparea intensificării uraganelor(Imagine: Mediafax Foto)
Prevederea evoluţiei intensităţii unui uragan este mai dificil de calculat decât traiectoria lui, uşor de anticipat datorită fotografiilor obţinute prin satelit.
Creşterea şi scăderea în intensitate a acestor fenomene meteorologice extreme, care au efecte devastatoare în multe cazuri, depind de interacţiunile complexe dintre numeroşi factori, precum umiditatea şi schimbarea de direcţie a vânturilor.
Colin Price, geofizician la Universitatea din Tel Aviv (Israel), împreună cu echipa lui, au demonstrat că o creştere a numărului de fulgere se produce cu o zi înainte de data la care ciclonul atinge cea mai mare intensitate.
Analizând, în perioada 2005 - 2007, 58 de furtuni tropicale de intensitate 4 sau 5 pe scara Safir-Simpson, care are 5 trepte, cercetătorii au constatat că vârful graficului ce prezintă evoluţia fulgerelor devansează, în 55% din cazuri, cu 30 de ore vârful graficului ce reprezintă intensitatea maximă a vânturilor care bat în jurul ochiului ciclonului.
Dacă fulgerele permit anticiparea intensificării uraganelor, această descoperire le oferă cercetătorilor un instrument viabil de previziune, mai ales în regiunile unde riscul unor distrugeri devastatoare este ridicat şi oamenii nu dispun de sisteme de avertizare precoce.
Punerea la punct a unei reţele de supraveghere care să înregistreze energia electromagnetică a fulgerelor este o procedură relativ simplă, au afirmat cercetătorii.
Potrivit climatologilor, una din consecinţele încălzirii oceanelor este creşterea numărului şi a intensităţii uraganelor violente.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:57
-
astăzi, 08:38
Microsoft a raportat venituri cu 12% în creştere în ultimul trimestru