"Geamăna" planetei Venus, descoperită de astronomii americani - STUDIU

Exoplaneta respectivă, denumită GJ 1132b, este asemănătoare cu Venus prin prisma mărimii sale şi orbitează în jurul unei stele care se află la aproximativ 39 de ani-lumină de Terra.

Datorită acestei apropieri, atmosfera sa va putea fi examinată în detaliu de următoarea generaţie de telescoape spaţiale, aflate în prezent în etapa de dezvoltare.

Până acum, doar atmosferele exoplanetelor de mari dimensiuni au putut fi studiate cu tehnologia actuală.

Oamenii de ştiinţă vor putea să studieze şi atmosferele unor exoplanete mai mici, în căutarea unor forme de viaţă în afara Sistemului Solar.

Întrucât GJ 1132b se află la o distanţă de 39 de ani-lumină (370 de trilioane de kilometri), este puţin probabil ca oamenii din generaţia actuală să viziteze această planetă cu o navă spaţială. În schimb, cercetătorii vor putea să identifice moleculele din atmosfera ei şi, astfel, să determine fenomenele care se produc la nivelul scoarţei.

GJ 1132b nu ocupă o poziţie prea bună în indexul planetelor potenţial locuibile. Planeta orbitează atât de aproape în jurul stelei sale (un an pe această planetă durează doar 1,6 zile terestre) încât este "un cuptor prăjit", potrivit unui cercetător din echipa care a participat la acest studiu.

Din acest motiv, orice formă de apă s-ar evapora, dar atmosfera planetei ar putea conţine o cantitate mare de apă. De aceea, GJ 11322b este mai degrabă o "geamănă" a planetei Venus decât a Terrei - deşi Venus primeşte de la Soare doar a 15-a parte din căldura pe care GJ 1132b o primeşte de la steaua ei. Venus este o planetă fierbinte, dar nu la fel de fierbinte ca GJ 1132b.

Cu toate acestea, chiar dacă şansele ca exoplaneta să întreţină viaţa sunt infime, astronomii sunt de părere că GJ 1132b este utilă pentru viitoarele observaţii şi pentru testarea unor noi dispozitive şi tehnologii de monitorizare.

Studierea atmosferei unei exoplanete nu este însă o sarcină uşoară.

Acest lucru se realizează prin analizarea luminii furnizate de o stea în momentul trecerii prin faţa ei a unei planete - aşa cum se vede această trecere de pe Terra.

Moleculele din atmosfera exoplanetei îşi lasă amprenta chimică asupra acelei lumini care ajunge pe Terra.

Din păcate, cele mai multe planete cunoscute pentru moment sunt atât de îndepăratate, încât detaliile despre atmosferele lor sunt imposibil de descifrat cu telescoapele actuale.

În plus, stelele însoţitoare sunt adeseori atât de mari şi strălucitoare încât strălucirea lor estompează aproape complet acele delicate amprente chimice ale exoplanetelor.

Ca urmare, doar exoplanetele mari - echivalente ca mărime cu Neptun sau chiar mai mari - au oferit astronomilor informaţii despre atmosferele lor.

Totuşi, acele exoplanete gazoase uriaşe nu sunt la fel de interesante ca micile planete telurice, întrucât cele din urmă prezintă mult mai multe şanse de a avea în atmosferele lor gaze favorabile vieţii.

Observarea exoplanetei GJ 1132b a putut fi posibilă deoarece steaua ei este o pitică roşie.

Astfel de stele sunt mai mici şi mai reci decât Soarele. Ele sunt, de asemenea, considerabil mai întunecate, iar acest detaliu compensează, parţial, problema cauzată de strălucirea intensă a stelelor care acoperă amprentele chimice ale atmosferelor unor exoplanete.

În plus, stelele din categoria piticelor roşii sunt de 10 ori mai numeroase în galaxie decât Soarele.

Aşadar, în termeni numerici, planetele din jurul lor sunt candidate perfecte pentru studii ulterioare.

"Vestea cea mai interesantă constă în aceea că este probabil adevărat faptul că cele mai apropiate planete potenţial locuibile orbitează în jurul unor pitice roşii", a declarat cercetătorul Zachory Berta-Thompson, membru al echipei care a descoperit exoplaneta GJ 1132b.

"Şi, dacă vrem să studiem atmosfera unei astfel de planete, va fi probabil mult mai uşor să facem asta dacă planeta orbitează o stea mai mică, mai rece, precum pitica roşie în jurul căreia orbitează GJ 1132b", a adăugat acelaşi savant, de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), din Statele Unite ale Americii.

Telescoapele care vor putea să efectueze aceste analize vor intra în curând în funcţiune.

Aceste super-observatoare de pe Terra, echipate cu antene ce au diametre de peste 40 de metri, vor începe să funcţioneze în următorul deceniu.

Înainte de acel moment, succesorul telescopului spaţial Hubble va deveni şi el operaţional.

Telescopul staţial James Webb va fi lansat în 2018. Misiunea lui va consta în studierea atmosferelor unor planete precum GJ 1132b.

Studiul cercetătorilor de la MIT a fost publicat în revista Nature.