- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (22.06.2010, 17:25)
Genomul păduchelui, fidel companion al omului, a fost secvenţiat
Genomul păduchelui, fidel companion al omului de milioane de ani, a fost secvenţiat de o echipă internaţională de cercetători, potrivit unui nou studiu ale cărui rezultate vor contribui la o mai bună înţelegere a evoluţiei omului, dar şi a insectelor.
Urmărește
43 afișări
Genomul păduchelui, fidel companion al omului, a fost secvenţiat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Autorii studiului au secvenţiat, totodată, genomul unei bacterii care trăieşte în organismul păduchelui uman, denumită Candidatus Riesia pedicullicola.
Păduchele, care prosperă atunci când igiena corporală lasă de dorit, poate transmite omului diverşi patogeni precum Rockettsia prowazekii - responsabil cu declanşarea epidemiilor de tifos, Borrelia recurrentis - vinovat de declanşarea Bolii Lyme (borelioză) şi Bartonella quintana - care provoacă "febra tranşeelor", maladia care a decimat armata lui Napoleon în timpul retragerii din Rusia în anul 1812.
Păduchele, un parazit cu o lungime de 2-3 milimetri, este complet dependent de oameni pentru a supravieţui şi ar dispărea de pe suprafaţa planetei dacă ar fi despărţit de corpul uman pentru o anumită perioadă de timp.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Păduchele are un mod de viaţă foarte simplu: el trăieşte ataşat de firele de păr sau în îmbrăcămintea oamenilor şi se hrăneşte exclusiv cu sângele gazdei. Simplitatea modului său de viaţă se reflectă şi în genomul acestuia, aşa cum o demonstrează numărul redus de gene pe care le conţine. Această secvenţiere a relevat faptul că păduchele are mai puţini receptori pentru gust şi miros comparativ cu alte insecte.
Organismul păduchelui conţine, totodată, cel mai mic număr de enzime de dezintoxicare observate de cercetători până în prezent la insecte. Acest număr redus de enzime de dezintoxicare face din păduche un excelent organism de laborator, ce ar putea fi folosit pentru studierea rezistenţei la insecticide şi a altor mecanisme de apărare ale insectelor.
În opinia autorilor cercetării, păduchele a fost studiat pentru o mai bună înţelegere a migraţiilor populaţilor umane şi pentru a estima perioada în care oamenii au început să poarte articole de îmbrăcăminte.
Aceasta a fost a doua secvenţiere a genomului unei insecte cu dezvoltare graduală, după cel al albinei, deşi păduchele nu trece printr-o transformare anatomică profundă în procesul de maturizare de la ou la stadiul adult. Cele mai multe dintre speciile de insecte de pe planeta noastră trec printr-o metamorfoză completă, devoltându-se din ouă, devenind larve, apoi pupe şi în cele din urmă insecte adulte.
Genomul păduchelui ar putea oferi astfel elemente importante pentru a înţelege mai bine cum a evoluat procesul de metamorfoză completă, considerat unul dintre secretele care ar putea explica dominaţia insectelor pe Terra.
Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) şi a fost realizat de cercetătorii americani de la universităţile din Illinois şi Massachusetts (SUA).
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe