- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (30.03.2015, 17:30)
- Bogdan Enache
Google se aliază cu Johnson & Johnson pentru a dezvolta roboţi medicali inteligenţi
Google a încheiat o înţelegere cu compania din domeniul medical Johnson & Johnson pentru a realiza roboţi medicali care utilizează inteligenţa artificială, într-o încercare de a îmbunătăţi instrumentele medicale folosind tehnologii din alte domenii, cum ar fi maşinile sale fără şofer.
Urmărește
245 afișări
Google se aliază cu Johnson & Johnson pentru a dezvolta roboţi medicali inteligenţi (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
Potrivit The Guardian, divizia de ştiinţe ale vieţii a Google va lucra cu compania Ethicon, care produce aparatură medicală, parte a Johnson & Johnson, pentru a crea o platformă chirugicală robotizată care să-i ajute pe medici în sala de operaţii.
Roboţii îi vor ajuta pe chirurgi în cadrul operaţiilor minim invazive, dând medicilor un control mai bun şi efectuând procedurile cu o acurateţe mai mare decât este posibilă manual, minimalizând efectele negative asupra pacientului. Unele sisteme permit chirurgilor să controleze de la distanţă instrumente care sunt plasate în interiorul corpului pacientului, pentru a reduce la minimum rănile produse pentru accesul în organism şi a scădea nivelul hemoragiilor şi riscul de apariţie a cicatricelor.
Sisteme chirurgicale robotizate, precum dispozitivul Da Vinci dezvoltat de Imperial College din Londra, sunt folosite în timpul operaţiilor din anii 2000 şi au apărut chiar într-un film cu James Bond, în 2002 - "Să nu mori azi", de Lee Tamahori.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Google consideră că poate îmbunătăţi instrumentele robotizate folosind tehnologii cu inteligenţă artificială, inclusiv informaţii vizuale şi analizarea acestora, utilizate deja în alte domenii ale afacerilor companiei, cum ar fi maşinile fără şofer dezvoltate de gigantul american.
Cele două firme vor cerceta modul în care senzori avansaţi şi tehnologii de procesare vizuală pot veni în ajutorul capacităţilor de care dispune un chirurg, de exemplu, prin evidenţierea vaselor de sânge, a celulelor nervoase, limitelor unei tumori şi ale altor structuri importante care ar fi dificil de identificat cu ochiul liber şi pe un ecran.
Sistemele de realitate augmentată vor fi utilizate pentru a suprapune informaţii importante în timpul intervenţiei chirurgicale, care sunt de obicei afişate pe mai multe monitoare împrejurul medicului, precum imagini dinaintea operaţiei, rezultate de laborator şi detalii referitoare la operaţii anterioare.
"Ne dorim cu nerăbdare să explorăm modul în care programele informatice vor putea ajuta chirurgii, oferindu-le informaţia necesară la timpul potrivit în timpul intervenţiilor chirurgicale", a declarat Andy Conrad, şeful diviziei de ştiinţe ale vieţii a Google.
Compania americană va furniza programele informatice şi expertiza pentru analizarea de informaţii şi imagini, dar nu se va ocupa de dezvoltarea mecanismelor de control pentru roboţi.
Parteneriatul va ajuta Johnson & Johnson, lider în domeniul produselor de îngrijire a sănătăţii din lume, să concureze în domeniul aparaturii medicale robotizate, care este în plin avânt.
Cercetătorii de la Google dezvoltă sisteme care pot detecta cancerul şi atacurile de cord utilizând nanoparticule şi au dezvoltat lentile de contact inteligente, care conţin senzori ce pot monitoriza diabetul, tehnologie ce a fost licenţiată în iulie 2014 de compania farmaceutică elveţiană Novartis, pentru a dezvolta aplicaţii medicale practice.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe