- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (28.01.2010, 16:38)
Iernile grele, semnul unor modificări climatice distrugătoare
Condiţiile meteorologice extreme din această iarnă - căderi masive de zăpadă şi temperaturi neobişnuit de mici - reprezintă un indicator al felului în care încălzirea globală a întrerupt vechile tipare climatice de pe Terra, potrivit unui studiu realizat de National Wildlife Federation din SUA.
Urmărește
158 afișări
Iernile grele, semnul unor modificări climatice distrugătoare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit washingtonpost.com, în ciuda unor date ştiinţifice evidente, cetăţenii americani sunt tot mai sceptici în ceea ce priveşte fenomenul încălzirii globale. Această neîncredere a populaţiei americane apare într-un context politic deosebit de tensionat, preşedintele Barack Obama şi aliaţii săi din Congres dorind să adopte o legislaţie care să conducă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar şi la o revitalizare a rezervelor de energie ale naţiunii americane.
"Este foarte greu pentru mulţi dintre noi să înţelegem cum această tendinţă generală de încălzire ar putea să existe, când avem o iarnă atât de grea", a declarat Amanda Staudt, specialist în probleme de climă la National Wildlife Federation, coordonatorul acestui studiu.
Studiul prezintă felul în care încălzirea globală este asociată cu o creştere consistentă a precipitaţiilor, inclusiv a căderilor masive de zăpadă, precum cele care au blocat complet capitala americană în luna decembrie. Şi în regiunea Marilor Lacuri se înregistrează căderi de zăpadă mai mari ca de obicei, deoarece, în timpul iernilor mai calde, "lacurile nu mai îngheaţă sau îngheaţă mai târziu, iar evaporarea produsă la suprafaţa acestora încarcă atmosfera cu umezeală".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Richard Somerville, principalul coordonator al raportului emis în 2007 de experţii GIEC (Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei), consideră că oamenii trebuie să înţeleagă cât mai repede necesitatea reducerii emisiilor de dioxid de carbon, deoarece acest gaz rămâne în atmosferă timp de multe secole.
Deşi raportul National Oceanic and Atmospheric Administration, publicat în urmă cu o săptămână, a relevat faptul că 2009 a fost al doilea cel mai fierbinte an din istoria înregistrărilor meteorologice, două noi sondaje de opinie efectuate în această săptămână au confirmat tendinţa reliefată în premieră toamna trecută: cu cât administraţia de la Washington se concentrează asupra problemelor generate de încălzirea globală, cu atât populaţia americană crede tot mai puţin în acest fenomen.
Miercuri, Universitatea Yale şi Universitatea George Mason au dat publicităţii un sondaj potrivit căruia 57% dintre respondenţi au declarat că încălzirea globală "se întâmplă acum". Acest scor este mai mic cu 14 procente faţă de cel înregistrat în octombrie 2008 (71%). Pe de altă parte, 50% dintre participanţii la sondaj au declarat că sunt "oarecum" sau "foarte" îngrijoraţi din cauza încălzirii globale, în scădere cu 13% faţă de scorul înregistrat în octombrie 2008.
Edward Maibach, profesor la Universitatea George Mason, a declarat că două evenimente importante ar putea juca un rol în această schimbare de percepţie a populaţiei americane: actuala criză mondială şi legislaţia Congresului american pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, care a determinat diverse grupuri industriale şi diverşi politicieni să anunţe că noile legi vor afecta şi mai mult economia americană, deja slăbită de actuala recesiune.
Un sondaj publicat, luni, de Pew Research Center for the People and the Press, a ajuns la o concluzie asemănătoare: respondenţii, rugaţi să ordoneze 21 de probleme în funcţie de prioritatea fiecăruia, au pus încălzirea globală pe ultima poziţie.
În opinia experţilor americani, acest rezultat nu reprezintă o surpriză, deoarece el a mai fost înregistrat şi în alţi ani. Însă, de această dată, doar 28% dintre respondenţi au marcat încălzirea globală drept o prioritate, în scădere faţă de scorul de 35%, înregistrat în 2008.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: O încălzire a polilor cu 3°C -5°C va determina o creştere de 8-9 metri a oceanului planetar
Citește și: Încălzirea globală, o farsă?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe