- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (06.01.2009, 18:40)
Iguanele roz din Galapagos oferă indicii noi despre ramificarea speciilor
Iguanele roz, necunoscute lui Charles Darwin în timpul călătoriei sale în insulele Galapagos, în 1835, oferă noi dovezi despre ramificarea speciilor, care a survenit cu mult mai devreme decât credea celebrul naturalist britanic.
Urmărește
185 afișări
Iguanele roz din insulele Galapagos oferă indicii noi despre ramificarea speciilor (Imagine: news.nationalgeographic.com)
Această descoperire a fost posibilă prin studierea pentru prima oară a acestor reptile roz, cu dungi negre, remarcate în premieră în 1986 şi văzute doar de câteva ori de atunci, care sunt considerate în prezent o specie de sine stătătoare, a declarat Gabriele Gentile, de la Universitatea Tor Vergata din Roma, coordonatorul lucrării.
Reptilele au contribuit la o mai bună înţelegere a evoluţiei speciilor de pe insulele Galapagos, care au rămas aproape la fel ca în urmă cu milioane de ani în urmă şi care l-au inspirat pe Darwin să formuleze teoria evoluţionistă, bazată pe selecţia naturală. Multe dintre speciile existente pe aceste insule nu pot fi găsite în nicio altă parte a lumii.
"În ciuda atenţiei de care se bucură, insulele Galapagos nu încetează să ne surprindă cu noi informaţii în ceea ce priveşte evoluţia speciilor", a declarat Gentile. "Până în prezent, această specie este singura dovadă a unei vechi diversificări genetice survenită în structura iguanei de uscat din Galapagos şi reprezintă cea mai veche ramificare înregistrată vreodată în cadrul unei specii din zonă", au explicat cercetătorii.
În timpul vizitei lui Darwin în Galapagos, în 1835, observaţiile făcute asupra diverselor specii de cinteze care trăiesc în acest arhipelag, format din 100 de insule, au reprezentant un element cheie pentru formularea principiilor teoriei evoluţioniste.
Darwin a dorit să afle în ce fel o anumită specie a evoluat în mai multe specii, după o posibilă migraţie, survenită cu mii de ani mai devreme, în timpul căreia animalele de pe uscatul Americii Latine au ajuns în Galapagos. Această idee reprezintă baza lucrării sale, "Originea speciilor", publicată în 1859.
Pe măsură ce cintezele se răspândeau în insulele din arhipelag şi populaţiile acestora se separau unele de altele, păsările s-au adaptat condiţiilor locale, modificându-şi ciocurile în forme diferite, în funcţie de hrana locală.
Darwin nu a vizitat zonele locuite de iguanele roz, a căror existenţă susţine ideea că diversificarea speciilor din Galapagos a început în urmă cu cinci milioane de ani. Acest interval de diversificare este cu mult mai mare decât cel al celorlalte specii din Galapagos, precum cintezele.
Aceste iguane trăiesc în apropierea unui vulcan vechi de 350.000 de ani, ceea ce înseamnă că reptilele, cu o lungime de aproximativ un metru şi o greutate de circa 12 kilograme, au existat în trecut în alte zone din Galapagos.
Cercetătorii au descoperit aproape 40 de iguane roz în cei doi ani de studiu. Gentile susţine că sunt necesare eforturi urgente de conservare şi obţinerea de fonduri pentru a evita dispariţia acestei specii.
Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe