INTERVIU   Interviu cu Dr. Marina Dumitraş despre litiaza veziculară - cauze, simptome, tratamente

Perioada sărbătorilor Pascale aduce cu sine numeroase sortimente de mâncare, deseori greu de digerat.

1. Ce este litiaza veziculară şi cum se manifestă?

Litiaza veziculară constă în apariţia calculilor la nivelul colecistului (fierei) sau a veziculei biliare. Colecistul este un rezervor al secreţiei biliare, care se evacuează în perioadele interdigestive.
Există momente şi situaţii în care colecistul este afectat (suferă tulburări de motilitate, adică tulburări de contracţie şi evacuare) atunci când ar trebui să excrete secreţie biliară, în perioadele interdigestive. Aceste tulburări de motilitate constau în existenţa, la nivelul colecistului, a unui polip vezicular, a unui perete despărţitor, care împarte în două cavităţi (sept), a unei forme atipice a colecistului (cudat).
Aspectul lui cudat, împreună cu apariţia unor fenomene de stază a secreţiei biliare (dischinezie biliară) şi a suprasaturării bilei cu colesterol, creează condiţii pentru apariţia nucleului viitorului calcul.

2. Care sunt principalele cauze ale apariţiei litiazei veziculare şi cum se poate preveni apariţia ei?

Condiţia necesară pentru apariţia calculilor biliari este suprasaturarea cu colesterol a sucului biliar.
Controlând dislipidemia, practic, prevenim apariţia viitorilor calculi pe acest nucleu colesterolotic, precipitarea şi impregnarea unor săruri.

3. Cum poate să fie depistată? Ce tratamente sunt recomandate în litiaza veziculară?

În sindromul dureros de hipocondru drept, adică atunci când avem un episod colicativ biliar, ecografia (metodă noninvazivă, repetabilă ori de câte ori avem nevoie) este de primă intenţie, are cea mai mare sensibilitate şi specificitate pentru a detecta litiaza veziculară, chiar şi microlitiaza veziculară şi sludgiul (noroiul biliar). Ecografic, putem să-i apreciem pereţii colecistului, stabilind gradul inflamaţiei. Dacă pereţii sunt subţiri, atunci ştim că este o inflamaţie acută, ştim că vorbim de o colecistită acută.

Dacă pereţii sunt îngroşaţi, înseamnă că pacientul a avut episoade colicative repetate şi înseamnă că avem de-a face cu o colecistită cronică. Avem nevoie de aceste informaţii pentru a aprecia complexitatea intervenţiei ulterioare. La fel de mult apreciem conţinutul lui (ca de exemplu, un hidrops vezicular în tensiune, cu un ax lung mai mare de 10), dacă este redus de volum sau când este mulat pe calculi, atunci când vorbim de o colecistită scleratrofică.

Este foarte important să aflăm şi dacă există un sept în interior, adică un perete despărţitor. Apariţia acestui sept este considerată un factor predispozant pentru apariţia tulburărilor de motilitate, adică de contracţia şi de evacuarea lui, adică vorbim deja de o dischinezie biliară patentă. De asemenea, este foarte important să apreciem forma lui, vorbim de colecistul cudat, răsucit în jurul propriului ax, care reprezintă un factor predispozant pentru apariţia acestor tulburări de evacuare a secreţiei biliare şi stagnarea ei.

Tratamentul este exclusiv chirurgical şi constă în îndepărtarea colecistului, adică o operaţie denumită colecistectomie. Nu se pot extrage doar pietricelele, ci trebuie îndepărtat rezervorul de calculi (fierea, bila).

4. Ce complicaţii pot apărea în cazul litiazei veziculare netratate şi când este necesară intervenţia chirurgicală?

Complicaţiile posibile sunt majore. În general, eu atenţionez pacienţii, chiar atunci când mă aflu în rolurile de ecografist şi chirurg, că există două tipuri de complicaţii: infecţioase şi migratorii.

Complicaţiile depind de ce se descoperă în timpul ecografiei, adică de tipul şi dimensiunile calculilor, dar şi de terenul şi tarele pacientului.
În cazul calculilor mici (microcalculi veziculari) există riscul de migrare a calculilor prin canalul cistic, prin care se scurge secreţia biliară, în calea biliară principală. Astfel, pot determina un pasaj coledocian şi pot fi eliminaţi dacă sunt microcalculi (calculi milimetrici).

În acelaşi timp, se pot bloca în calea biliară principală, în coledoc, adică acolo pe unde se scurge secreţia biliară necesară în perioadele în care se efectuează digestia. În acel moment, pacientul are nevoie de o metodă minim invaziva endoscopică numită ERCP.

O altă complicaţie posibilă este de a avea un calcul mare, care obstruează (blochează) canalul cistic. Secreţia biliară nu se mai poate evacua şi din această cauza se acumulează în fiere (în colecist) şi ne dă hidrops vezicular, acest colecist destins de volum, plin cu secreţie biliară, care prin stagnarea acesteia într-un interval de 48-72 de ore se poate suprainfecta şi poate să dea o piocolecistită acută flegmonoasă (fiere cu puroi).

Există şi riscul de a avea complicaţii atunci când vorbim de aceşti calculi mai mari de 1 cm, care pot bloca canalul cistic, şi anume perforaţii sau microabcese (abcese cu riscul de a face o peritonită localizată şi eventual fistule, acele comunicări între colecist) în cazul existenţei unui minim orificiu de perforaţie la nivelul colecistului - şi stomac, ficat, duoden (organe din vecinătate) şi atunci vorbim de o peritonită generalizată.

Intervenţia chirurgicală este recomandată atunci când descoperim ecografic litiaza veziculară, iar pacientul prezintă un minim sindrom dispeptic de tip biliar: greaţă, gust amar matinal, o jenă în hipocondrul drept sau chiar semne de indigestie uşoară. Este de preferat să intervenim la rece, nu într-un episod colicativ biliar major.

5. Cum influenţează alimentaţia de Paşte starea pacienţilor cu litiază veziculară?

Alimentaţia de Paşte, bogată în alimente coleretice şi colecistokinetice, va influenţa negativ evoluţia unui pacient cu litiază veziculară. Alimentele consumate de Paşte: ouă, salate cu maioneză, carnea de miel, preparată sub diferite forme, va stimula în exces secreţia biliară, iar pacientul va avea un episod colicativ zgomotos.

6. Ce alimente ar trebui evitate sau consumate cu moderaţie de către persoanele cu litiază veziculară?

Alimentele care ar trebui consumate cu moderaţie sunt carnea de miel, bogată în colagen, drobul, sosurile grase, preparatele din ouă, sau chiar ouăle vopsite, specifice Paştelui, ar fi bine să nu fie consumate în cantitate mai mare de două, în 24 de ore.

În cazul deserturilor, precum pasca şi cozonacul, recomandarea este de o felie pe parcursul zilei.

Problema o reprezintă nu numai cantitatea  alimentelor consumate ci şi calitatea lor, asocierea, care stimulează secreţia biliară în exces.

7. Ce sfaturi le puteţi da pacienţilor cu litiază veziculară pentru a se bucura de sărbători?

Sfaturile pentru pacienţii cu litiază veziculară confirmată ecografic, simptomatică, sunt de a gusta din preparatele specifice Paştelui, nu de a mânca în exces. Ideal este să folosească metoda meselor fracţionate cu cantităţi mici de alimente.

La sfârşitul mesei este recomandat să consume preparate pe bază de anghinare: ceai, comprimate, picături sau chiar o cană de cafea.

8. Ce alte măsuri pot lua pacienţii cu litiază veziculară pentru a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii?

Din păcate, pentru a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii, trebuie să fie împăcaţi cu ideea unei intervenţii chirurgicale minim invazive, laparoscopice, reprezentată de colecistectomia laparoscopică în circa 99% din cazuri.

Pacienţii deja diagnosticaţi, cu litiază şi simptomatici, trebuie să înţeleagă că episoadele colicative repetate au consecinţe asupra lor, cu riscuri de complicaţii  locale şi generale: colecistita acută litiazică, plastron pericolecistic, abcese hepatice, fistule colecisto-coledociene si colecisto-duodenale, etc.

De preferat este să nu ajungă în această etapă şi să secţioneze la timp colecistul, cu cât mai puţine riscuri.

9. Ce mesaj le transmiteţi cititorilor noştri despre importanţa prevenirii şi tratării corecte a acestei afecţiuni?

Prevenirea litiazei veziculare se poate realiza printr-o ecografie anuală, a unui bilanţ biochimic, o dată pe an, dar şi prin controlul dislipidemiei, pentru că nucleul viitorului calcul este reprezentat de un precipitat colesterolotic.

Cu cât pacientul ajunge mai repede la medic şi operează acest organ bolnav (colecistul), printr-o metodă  minim invazivă şi într-un stadiu de inflamaţie, fără complicaţii, cu atât recuperarea pacientului va fi mai uşoară.