Inventatorul motorului cu apă reduce pretenţiile la 50 mil. euro pe brevet

Publicat: 15 07. 2008, 16:21
Actualizat: 06 11. 2012, 08:58

Organizatorul licitaţiei, Bursa Română de Mărfuri (BRM), va relua la 1 august, pentru a şaptea oară, licitaţia privind vânzarea drepturilor asupra brevetului de invenţie pentru motorul care funcţionează cu apă.

"În cele şase licitaţii organizate de BRM nu a fost depusă nicio ofertă şi nu a fost cumpărat niciun caiet de sarcini. Decizia de reducere cu 50% a preţului de pornire aparţine deţinătorului brevetului", a declarat, marţi, pentru agenţia MEDIAFAX, directorul de comunicare al instituţiei, Marilena Constantinescu.

Potrivit anunţului BRM, licitaţia a fost reprogramată pentru 1 august, ora 12.00, fiind solicitate un preţ minim de pornire 50 milioane de euro şi o garanţie de participare de 500.000 euro.

Anterior, deţinătorul brevetului de invenţie a solicitat un preţ de pornire de 100 milioane de euro şi o garanţie de participare de un milion de euro.

Prima licitaţie a fost programată la 30 octombrie 2007, celelalte termene fiind stabilite la 30 noiembrie 2007, 18 decembrie 2007, 14 martie 2008, 16 mai 2008 şi 11 iulie 2008.

Mihai Ruşeţel a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) brevetul pentru motorul care funcţionează cu apă încă din anul 2000.