Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » La cinci ani de la Covid-19, OMS încă aşteaptă răspunsuri de la China despre originea virusului

La cinci ani de la Covid-19, OMS încă aşteaptă răspunsuri de la China despre originea virusului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) face un nou apel către China pentru transparenţă şi cooperare în investigarea originilor Covid-19. La cinci ani de când primele cazuri au fost raportate în Wuhan, multe întrebări rămân fără răspuns.
La cinci ani de la Covid-19, OMS încă aşteaptă răspunsuri de la China despre originea virusului

Pe 31 decembrie 2019, biroul OMS din China primea prima informare despre cazuri de „pneumonie virală” în Wuhan. În doar trei luni, întreaga lume a intrat în lockdown, într-o psihoză generalizată care a schimbat fundamental modul în care trăim.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, avertizează că lumea rămâne la fel de vulnerabilă ca în 2019: „Dacă o nouă pandemie ar începe astăzi, ne-am confrunta cu aceleaşi slăbiciuni şi vulnerabilităţi care au permis răspândirea Covid-19 acum cinci ani”. Cu toate acestea, el recunoaşte că lecţiile dureroase ale pandemiei au dus la îmbunătăţiri în sistemele de apărare împotriva viitoarelor epidemii.

Pentru a preveni o situaţie similară în viitor, 194 de ţări membre OMS negociază un tratat internaţional privind prevenirea şi răspunsul la pandemii. Deşi există un acord asupra elementelor esenţiale, aspectele practice rămân în dispută. Negocierile ar trebui să se încheie până în mai 2025.

„Acesta este un imperativ moral şi ştiinţific”, subliniază OMS. „Fără transparenţă, partajare şi cooperare între ţări, lumea nu se poate pregăti în mod adecvat pentru sau preveni viitoarele epidemii şi pandemii”.