Liliecii vampiri nu îşi simt prada după mirosul sângelui, ci după căldura acestuia

Această trăsătură genetică a vampirului explică capacitatea sa de a detecta o sursă de căldură de la 20 de centimetri distanţă şi "de a distinge locul unde venele sunt cel mai aproape de suprafaţa pielii", declară David Julius, specialist în biologie moleculară la Universitatea California din San Francisco, autorulul studiului.

Experţii ştiau deja că liliecii îşi localizează victimele adormite ghidându-se după sunetul respiraţiei lor şi, de asemenea, bazându-se pe amintirile sale.

Cu toate acestea, cercetătorii nu au descoperit până acum care sunt mecanismele dezvoltate de vampir pentru a îşi găsi prada şi pentru a o putea muşca cu precizie.

Toate mamiferele au o varietate de receptori care răspund la diverşi stimuli exteriori: mecanici, termici sau chimici.

Un astfel de receptor, o proteină numită TRPV1, se activează în momentul în care temperatura depăşeşte 43 de grade Celsius şi alertează sistemul nervos central, pentru a evita arsurile. Acest receptor este, de asemenea, responsabil pentru senzaţia de arsură a pielii avută în momentul în care ne expunem prea mult la soare, subliniază David Julius.

Expertul, împreună cu echipa sa, tocmai a descoperit că liliecii şi-au dezvoltat de-a lungul evoluţiei lor o utilizare unică şi necunoscută până acum a acestei proteine​​.