- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- BUCUREŞTI, (18.09.2012, 17:40)
- Roxana Alexe ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Luc Montagnier: Trebuie găsite mijloacele pentru a diagnostica precoce debutul unor maladii
Profesorul Luc Montagnier, laureat al Premiului Nobel, a participat, marţi, la lansarea proiectului Momentul Magellan al Medicinei, iniţiativă a Federaţiei Mondiale a Cluburilor pentru UNESCO, arătând că trebuie găsite mijloacele pentru a diagnostica precoce începutul bolilor.
Urmărește
251 afișări
Luc Montagnier: Trebuie găsite mijloacele pentru a diagnostica precoce debutul unor maladii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Proiectul Momentul Magellan al Medicinei, contribuţia românească la programul Global Ethics, iniţiativă a Federaţiei Mondiale a Cluburilor pentru UNESCO, a fost lansat, marţi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti, cu o conferinţă pe tema "Factorului infecţios în bolile cronice" susţinută de profesorul francez, laureat al premiului Nobel pentru Medicină, Luc Montagnier.
Laureatul premiului Nobel pentru Medicină a vorbit despre momentul în care a ajuns ştiinţa medicală, despre "medicina celor patru P: Predictivă, Preventivă, Participativă, Personalizată", explicând necesitatea unirii eforturilor în lupta bolilor de orice natură, începând cu momentul predicţiei, al identificării, respectiv prevenirii cu scopul de a stopa orice evoluţie a bolilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Uneori se spune că premiul Nobel te face să te opreşti din muncă. Sper că nu este şi cazul meu", a afirmat, marţi, Luc Montagnier care a explicat necesitatea intensificării eforturilor pentru depistarea precoce a bolilor cronice sau infecţioase, dar şi importanţa stimulării sistemului imunitar.
Profesorul francez Luc Montagnier a arătat că este nevoie de colaborare atât în cazul bolilor infecţioase, cât şi în cazul maladiilor cronice care afectează din ce în ce mai mult populaţia în vârstă dar şi pe cea tânără, şi a dat exemplul cancerului sau bolilor cardiovasculare.
"Ne confruntăm cu probleme comune tuturor ţărilor, mai cu seamă în Europa, şi cred că este nevoie de colaborare în ceea ce priveşte bolile infecţioase precum hepatita, virusul HIV, dar şi în ceea ce priveşte maladiile cronice care afectează din ce în ce mai mult populaţia în vârstă dar şi pe cea tânără, cum ar fi cancerul sau bolile cardiovasculare. Toate aceste maladii au o importanţă deosebită şi preocupă din ce în ce mai mult societatea, pentru că ele trebuie prevenite", a mai spus profesorul Luc Montagnier, precizând că trebuie găsite mijloacele pentru a diagnostica precoce începutul acestor maladii şi în acest mod evoluţia lor să fie stopată.
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" a arătat că includerea României în Proiectul Momentul Magellan al Medicinei este un moment benefic atât pentru o parte din tinerii studenţii sau medicii tineri, cărora le oferă posibilitatea să se specializeze la instituţii similare în Europa de Vest sau în alte centre din America de Nord şi să vină înapoi în ţară ca experţi, dar şi pentru cei care vor beneficia de experienţa obţinută de aceşti medici.
"Lansarea acestui proiect şi în România, are o importanţă deosebită pentru că în planul acestei afecţiuni sunt foarte multe lucruri care într-un fel sau altul sunt cunoscute şi standardizate, dar altele, care suportă în continuare cercetare, decizii şi elucidări din punct de vedere ştiinţific, al diagnosticului şi al tratamentului. Includerea României în sine este un moment pozitiv pentru o parte din tinerii studenţi sau tinerii medici pentru că au posibilitatea să se specializeze la instituţii similare în Europa de Vest sau în alte centre din America de Nord şi să vină înapoi în ţară ca experţi în această afecţiune, diseminând în România noţiuni care să fie cunoscute de toata lumea medicală dar şi de populaţie", a declarat, marţi, Acad. Prof. Univ. Dr. Ionel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila.
Laureatul premiului Nobel va avea, tot marţi, de la ora 18.30, la Ateneul Român, un dialog cultural-ştiinţific cu academicianul Solomon Marcus, ocazie cu care va lansa oficial şi cartea "Laureatul Nobel şi călugărul", apărută la Editura Spandugino.
"Se pare că nimeni nu poate de unul singur sau închis în propriul său sistem de gândire, să facă faţă problemelor de zi cu zi ale contemporanilor noştri. Aceste probleme depăşesc grija de a consuma sau a profita mai mult şi mai bine de viaţă şi ating cel mai adesea problema sensului vieţii, a eticii, a scopului civilizaţiei în contextul mondializării în care suntem angajaţi astăzi", se arată în prefaţa cărţii semnată de Înaltpreasfinţitul Iosif Iosif, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.
Printre invitaţii de onoare la acest dialog sunt preşedintele Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO, George Christophides, reprezentantul UNESCO Paris, Ana Dumitrescu, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, ai Guvernului, precum şi lideri ai mediului de afaceri din România.
Miercuri, Profesorul Luc Montagnier va vizita Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" din Capitală.
Laureatul premiului Nobel petnru medicină, profesorul Luc Montagnier, care a descoperit virusul imunodeficienţei umane, este absolvent al Facultăţii de Medicină şi al Facultăţii de Ştiinţe Biologice ale Universităţii din Paris. La vârsta de 23 de ani a devenit asistent universitar, iar după o perioadă de stagiu postdoctoral în două laboratoare britanice, şi-a petrecut următorii ani de carieră în Institutul Curie şi, aproape 30 de ani, în Institutul Pasteur din Paris.
În cadrul noului Departament de Virusologie de la Institutul Pasteur, profesorul Luc Montagnier a fondat Unitatea de Cercetare Virală Oncologică, unde şi-a dedicat activitatea studiului virusurilor cancerigene, în special retrovirusurilor oncogene, aspectelor biochimice ale interferonului şi transformărilor maligne, inclusive la schimburile membranare în relaţie cu creşterea pe mediul de agar, o nouă proprietate a celulelor maligne din culturi, la descoperirea cărora a contribuit.
Academicianul Solomon Marcus a urmat cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând titlurile de doctor în matematică şi doctor docent. După absolvirea facultăţii, a predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti. Profesorul Solomon Marcus este autor a numeroase studii interdisciplinare şi cărţi ce privesc analiza matematică, topologia, utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în ştiinţele naturale şi sociale. A publicat peste 50 de volume în România, traduse în mai multe limbi europene (precum engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă etc.) şi nu numai, şi aproximativ 400 de articole apărute în reviste ştiinţifice sau de specialitate din Europa, SUA, Canada, America de Sud, Japonia, India. Opera sa a fost citată de peste o mie de autori. Din 1993, matematicianul Solomon Marcus a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 2001 a fost ales ca membru titular al Academiei Române.
Proiectul Momentul Magellan se va derula pe parcursul a patru ani, între 2012 şi 2016, reprezintă contribuţia românească la Programul Global Ethics, iniţiat de Federaţia Mondială a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO, şi are ca scop lansarea unui demers creator prin punerea în valoare a patrimoniului cultural-ştiinţific naţional şi european.
Astfel, proiectul îşi propune aducerea la aceeaşi masă de discuţii a unor actori relevanţi din sfera academică, a institutelor ştiinţifice, culturale, a sectorului guvernamental şi non-guvernamental.
"Momentul Magellan se naşte printr-o conjugare armonioasă dintre ştiinţă, cultură şi educaţie, punându-se accent pe moralitatea realităţii şi pe etica veritabilă, universal acceptate", au precizat reprezentanţii Clubului pentru UNESCO şi Fundaţiei Spandugino.
Programul "Global Ethics: Save the Planet Earth" îşi propune pe termen lung identificarea unor modalităţi de implementare a unor modificări şi remodelări ale sistemului global la nivel economic, social, ecologic.
Alumnus Club pentru UNESCO, organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2000, cu reprezentanţi în 10 ţări, este formată în marea majoritate din tineri, scopul acesteia fiind de a pune la dispoziţia membrilor săi cât mai multe posibilităţi de implicare în proiecte şi iniţiative incluse în sfera educaţiei, ştiinţei, culturii şi comunicării.
Fundaţia Spandugino promovează un model cultural al calităţii şi al responsabilităţii care are în vedere principiul " Educaţie şi Cultură pentru un Viitor mai bun". Programele educaţionale vizează creşterea gradului de conştientizare a diversităţii culturale şi consolidarea dialogului intercultural.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe