Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Mamutul, readus la viaţa. Un gigant al laboratoarelor de genetică crede că este posibil: „Vom modifica embrionii unor animale existente” / Vocile critice compară proiectul cu Jurassic Park

Mamutul, readus la viaţa. Un gigant al laboratoarelor de genetică crede că este posibil: „Vom modifica embrionii unor animale existente” / Vocile critice compară proiectul cu Jurassic Park

George Church a co-fondat aproape 50 de companii bazate pe experimentele din laboratorul său de genetică, de la combaterea bolilor legate de îmbătrânire la crearea de organe de porc pentru a fi utilizate în transplanturile umane, scrie FT.
Mamutul, readus la viaţa. Un gigant al laboratoarelor de genetică crede că este posibil:

Dar cel mai recent proiect al său, Colossal Biosciences, este cel mai ciudat de până acum. Start-up-ul cu sediul în Texas îşi propune să creeze şi să licenţieze tehnologii pentru a finanţa readucerea mamutului lânos ş tigrul tasmanian la viaţa, specii dispărute, scrie Financial Times.

Planul său este de a folosi editarea genetică pentru a modifica embrionii unor animale existente până când acestea seamănă cu speciile dispărute. Va începe să creeze prima versiune a unui mamut pornind de la un embrion de elefant.

Church îşi propune ca obiectiv anului 2028 şi a declarat că acest calendar este „ambiţios”, dar „nu imposibil”.

De când a fost cofondată de Church în 2021, afacerea a strâns 225 de milioane de dolari de la investitori de renume şi celebrităţi.

De asemenea, anticipează venituri din parteneriate media care să spună povestea unui proiect pe care unii l-au comparat cu Jurassic Park.